Bostani

In copilaria aveam mai multe pasiuni, ar fi fost trist sa fie altfel. Una din ele era reprezentata de dovlecii transformati in felinare. Aparitia lor imi indulcea tristetea inceputului de an scolar. Din septembrie incepeam goana dupa bostani. Cum gradina proprie avea limitele ei, eram fortat sa fac imprumuturi nerambursabile prin loturile CAP-urilor (as putea sa le explic celor tineri ce reprezinta aceste initiale dar nu e cazul sa isi incarce memoria cu utopii aplicate grosier pe spinari taranesti). Lucram din greu sa sculptez chipuri fioroase, luminate vioi de lumanari procurate pe sub mana de la biserica, dar, dupa cateva zile de folosire, invariabil operele mele sfarseau mancate de porci. Saptamana trecuta, fetita mea s-a prezentat cu un dovlecel(din acela din care se face ciorba) ajuns la maturitate si mi-a comandat un felinar. Recunosc ca eu personal am uitat sa-i vorbesc de pasiunea mea din copilarie, dar traditia a ajuns la ea pe alte cai. Cu o mana  lipsita de delicatetea de acum 25 de ani am executat un bostan-felinar, care, in ciuda opozitiei mele, a ajuns la Bucuresti. Cum zilele trec si opera se stafideste ma gandesc cu tristete ca imi lipseste un porc…