Cred că e de la astenia de primăvară, altfel nu-mi explic de unde această avalanşă de ciudaţi în proximitatea ființei mele.
În fața mea la coadă la covrigi (da sunt cozi la covrigi, pentru că sunt ieftini și umplu burțile) se află un domn. E posibil să fie mai tânăr decât mine.
E destul de cald pentru luna martie, eu transpir în tricou. Domnul are cămașă, vestă, haină, cravată, pălărie și pardesiu, dar nu transpiră. Scoate telefonul și sună undeva. Îl pune la ureche deși e setat pe ”speaker”.
A sunat probabil la o companie de telefonie mobilă. Salută respectuos. Un robot cu voce de doamnă îl anunță că niciun operator nu este disponibil. ”Ooo, sărurt mâna amabilă doamnă, sărut mâna, da vă ascult, cum spuneți dumneavoastră”, zice domnul.
Se aude ceva cu tastați 1. ”Sărut mâna, ce ați spus? Doamnă, dacă sunteți drăguță, puteți repeta? Sărut mâna, mă scuzați sunt pe stradă și nu se aude!”. Femeia robot își continuă monologul și îl invită să rămână pe fir. Simt că mor. Cu mâna stângă își ridică pălăria salutând de la distanță robotul după care reîncepe cu ”Sărut mâna, da, da, rămân, mă scuzați doar o secundă să iau un covrig, sărut mâna!”. O femeie în carne și oase îi dă un covrig, el îi oferă un leu, în tot acest timp îi spune de cinci ori ”sărut mâna”. Pleacă, de la distană aud un vag …da ați ghicit.
