Lumină lină

De la întuneric la lumină e un drum mult mai lung decât în sens invers, plin de capcane şi de încercări greu de anticipat. Ca în fiecare an, de Paşte vreau şi eu să am bucăţica mea de lumină. Credeţi că e uşor? Nicidecum având în vedere că de aproape 20 de ani la biserica din satul meu oficiază popa Iepsi. Ghiduş până peste poate, acesta jonglează cu tot şi cu toate, inclusiv cu ora la care ne dă lumină. La 0.00, la 1.00, în funcţie de pofta inimii lui, de fiecare dată având argumente solide pentru decizia pe care o ia. Cum diavolul se ascunde în spatele comodităţii şi a obişnuinţei, am crezut că părintele şi-a găsit ora interioară, mai ales că de vreo 4 ani se stabilise pentru ora 1.00. Eroare greşită. Aveam să constat în drumul spre biserică, cărare pe care  pornisem la câteva minute după miezul nopţii. Când eu bâjbâiam în întuneric,  alţii, deja luminaţi, reveneau la casele lor. Nu dezarmez uşor. La doar 4 kilometri se află un sat unde recent a fost instalat un preot tânăr, care a rostit în urmă cu un an „veniţi de luaţi lumină” fix la 1.20. Cum credinciosului îi şade bine cu pelerinajul am luat întunericul câmpului în piept şi cu doar câteva minute înainte de ora 1 eram la o aruncătură de băţ de biserica din satul vecin. Eşec dramatic. Normal că şi tânărul prelat se decisese să-şi potrivească ceasul după Patriarhie. Asta e viaţa, nu toţi ajungem la lumină!

LUMINĂ LINĂ