Joi, înainte de vineri 13

Obişnuiţi să înghiţim pe nemestecate chestii mari, referendumuri, doctrine, democraţii, parlamentarisme, constituţii, ne trezim că nu avem dinţi suficient de tari şi de ascuţiţi pentru chestii mici. Ştiu, asta e fix boala prostului, care în final moare neconsolat cu grija altuia în cârcă.

Joi 12, nici măcar vineri 13, am pus mâna pe telefon formând, aproape fatidicul, 112. Am solicitat o ambulanţă pentru că 33,333 % din mica mea familie (am şi una mai mare) se simţea foarte, foarte rău. Cum era vorba de o femeie încă tânără, plătitoare de taxe, iar eu am vorbit la telefon absolut civilizat, altfel nu ştiu, ambulanţa a sosit după 90 de minute. Timp suficient pentru multe, inclusiv pentru ce e mai rău. Dacă s-ar fi bătut în stradă doi golani, care în viaţa lor nu au făcut nimic, salvarea sosea în 5 minute, oamenii cuminţi pot să moară liniştiţi în casele lor.

Sosită cu mare greutate, firesc, ambulanţa nu a găsit locaţia (un bloc aflat pe un bulevard important, deci foarte vizibil) la care trebuia să ajungă  şi, normal, a tras pe dreapta. Intr-un final am primit un telefon, de la dispecerat, care mă informa cum că suntem de negăsit. Despletit, deşi sunt tuns aproape zero, am alergat în întâmpinarea salvatorilor rătăciţi, pentru a-i poziţiona pe drumul corect. Ca la finalul sprintului, aş zice unul foarte atletic, am fost întrebat dacă eu sunt pacientul, e cu totul altă discutie. Ce s-a întâmplat după e mai puţin relevant în acest context.

Câteva ore mai târziu, după ora 23.00, o sirenă a maşinii de pompieri a sfâşiat liniştea nopţii (asta cu liniştea e o exagerare, în zonă e veşnic gălăgie) precum un câine o bucată de cotlet scăpat din mâna stăpânului. Maşina pompierilor a înaintat impetuos până când s-a oprit fix  în mijlocul intersecţiei. Şoferul a deschis geamul şi a întrebat pe cineva de pe marginea drumului unde se află numărul 81. A primit câteva explicaţii, a ambalat toate goarnele şi luminile a plecat în trombă, după care dându-şi seama că probabil iar a încurcat străzile a revenit în intersecţie, şoferul chestionând un alt trecător în legătură cu numărul 81. Urmează câteva explicaţii şi un nou start nervos. După ce o apucă pe strada numărul 3 a intersecţiei(în total sunt 5) mai face 100 de metri şi se opreşte. Se ştie, un nou pieton, iar numărul 81, şi de data aceasta nimic. Motorul a fost oprit şi maşina de pompieri a fost trasă pe dreapta, acolo unde am lăsat-o după 20 de minute de observaţie. Cineva, cu focul în spate probabil, aştepta, şoferul era în plin război cu străzile labirintice ale oraşului.

Dar astea sunt chestiuni mici, nu contează că poţi să mori aşteptând Ambulanţa sau Pompierii, care rătăcesc prin tranziţie, important e să afli cum se desfăşoară referendumul şi să îi susţii cu încrâncenare dementă pe cei care te-au furat obraznic până mai ieri, sau pe cei care te vor fura cu nesimţire de mâine încolo.

Eu, calm, vă urez aşteptare plăcută, o meritaţi.