Poveştile vinăriei

Bodega de cartier, cu mese bolnave de reumatism, pereţi atinşi de cancer la tencuială, licori îndoielnice şi toalete în care nu îţi vine să intri nici echipat în costum de cosmonaut nu mai este – din punctul meu de vedere – ultimul bastion al beţivănelii. Vinăria din buza pieţii îmi pare acum locul de întâlnire al celor mai decăzuţi iubitori de alcool. Piaţa Valea Argeşului are o astfel de vinărie pe lângă care trec aproape zilnic. La început mergeam  grăbit, dar după ce am prins câteva frânturi de dialog ale celor care păzesc uşa cârciumii ad-hoc, am început să mă deplasez prin zonă tot mai încet , ba chiar mi-am făcut curaj şi am cumpărat un litru de vin de 5 lei, o licoare acră cu care am potolit setea de alcool a chiuvetei. După îndelungi studii am ajuns la concluzia că vinăria are trei categorii de clienţi:

1. Trecut glorios, prezent de rahat, viitor în ceaţă. Reprezentativ pentru această categorie este „nea Fane”. Povesteşte non- stop cum a jucat el fotbal la Sportul Studenţesc alături de Mircea Sandu, de câţi bani avea în mână şi femei în … (scuzaţi rima), ce acritură de femeie are, care nu îl înţelege deloc şi îl pune să ducă gunoiul „că altceva nu eşti în stare”, pe el,  aici îl invocă din nou pe Mircea Sandu, ultima speranţă vizavi de această viaţă  fiind legată de foştii colegi de echipă, care poate îşi amintesc de el şi îi dau un post măcar pe la juniori, deşi au ajuns şi ei nişte „moşi băşinoşi sub papucul nevestelor”.

2.Trecut în ceaţă, prezent glorios, viitor de rahat. Sunt mai puţini în această categorie, de copilărie nu zic nimic, tinereţea pauză, maturitatea după cum se vede,  dar care „azi fac cinste la toată lumea” pe motiv de câştig mare, picat din cer (cerul poate fi un câştig la pariuri sau o combinaţie pe care mai bine o ţine sub tăcere). Câteva ore, până la topirea ultimului leu, sunt regii vinăriei, după care trebuie să se orienteze ce mânâncă mâine şi cum vor rezolva datoria uriaşă la întreţinere.

3. Trecut de rahat, prezent în ceaţă, viitor glorios. Cristi, fost şofer profesionist, a beneficiat de un tată nenorocit şi a ajuns pe la casa de copii. Pe scurt,  numai nenorociri pe capul lui în ceea ce trebuiau să fie cei mai frumoşi ani ai vieţii. Acum e veşnic în căutarea unei ţigări, a unei jumătăţi de vin sau litre de tărie, principalul argument al cererii de cinste – nu suportă termenul pomană-  fiind legat de faptul că în curând se va scălda în bani, pentru că are în plan câteva combinaţii de mare angajament, cu casele unor babe sau  nişte tablouri găsite într-o pivniţă.

Zilnic poveştile sunt reluate în buza vinăriei şi dacă nu eşti foarte atent poţi ajunge să crezi că Mircea Sandu a găsit nişte tablouri la casa de copii şi cu banii obţinuţi pe ele o să-şi plătească datoriile la întreţinere.