Final de noiembrie ploios, tomberoanele stau aliniate în fața blocului, soldații mizeriei, luptători pe frontul lăcomiei umane. Observ, de sus în jos – atât s-a putut, apartament la etajul 7 – doi brazi (artificiali) înfipți în mormanele de gunoi.
Nu știu dacă asist la un gest tardiv (acum au încheiat Crăciunul 2023) sau la unul pripit (au închis rapid conturile cu sărbătorile din 2024). Aștia sunt vecinii, imprevizibili în toate. Din ce văd un brad e nou-nouț, celălalt pare mai trecut prin viață, senior.
Un domn cu o sacoșă la purtător se oprește în fața tomberoanelor, ia bradul cel nou, îl scutură ușor de pantaloni, prin izbire, și pleacă hotărât.
Un copil se va bucura, mă gândesc, nu mai contează de unde vine surpriza.
Gunoiul unora, fericirea altora.
Hotărâtul se oprește după cinci pași, se așează pe o bancă, trage din sacoșă un recipient (2 sau 2,5 litri de bere) și începe să bea cu poftă. Nu, nu era apă, la desfacerea dopului spuma a țâșnit ușor în căutarea libertății. Nu respir de două ori plăcutul aer de Drumul Taberei că sticla e gata.
E ora 7.30.
Un copil nu are de ce să fie fericit.
Viciile unora, necazul altora.
Omul se ridică, recuperează și bradul mai uzat și pleacă pe calea lui.
Eu rămân cu gândurile mele.
