Metroul bucureștean este păzit. Nu cunosc criteriile după care sunt angajați urmașii lui Kevin Costner, dar ele ar merita studiate cu atenție.
Ieri am prins, din zbor, o pâlpâire a unei povești de dragoste între un el și o ea, angajați ai firmei de paza de la metrou. Era suficient de aglomerat încât ei să fie foarte apropiați, iar eu să mă simt aproape parte din poveste. El, undeva la 50 de ani, cu o mustăcioară de star bollyoodian din anii 60-70, se remarca prin dantură. O asemnea neorânduială în dinții, evident reconstituiți într-un cabinet stomatologic sau într-un atelier de fierărie, nu am văzut. Probabil medicul (sau meșterul) aruncase un pumn de dinți în aer și omul îi prinsese din zbor.
Ea, micuță, 60+, părea capabilă să intervină cel mult într-un scandal provocat de doi bebeluși.
El, un maestru al tehnologiei, jongla amețitor cu tik-tok-ul și cu aplicațiile unor bănci.
A verificat cardul de salariu, 89 de lei, ușoară dezamăgire. A mai rulat câteva clipuri cu mâna dreaptă, stânga se ocupa de nurii ofiliți ai doamnei bodyguard (ca să nu zic direct fizicul), după care a intrat în aplicația cardului dedicat bonurilor de masă. Aici chipul ei a înflorit, 369 de lei, opulență în stare crudă.
El a trecut pe facebook. Valuri de domnișoare, cel mult gătite cu chiloți, se izbeau de ecranul telefonului. Omul necheza ușor. Am simțit că urmează scena sărutului, așa că am coborât cu o stație mai devreme decât îmi propusesem inițial.
În continuare am picioare bune, ficatul scârțâie.
