Pe strada pe care locuiesc vine, adesea, un domn, să solicite trecătorilor un ajutor bănesc. Nu scoate o vorbă, dar nu e înconjurat de tăcere. Cântă la o muzicuță. A cântat și la nai, dar l-a abandonat de ceva vreme, probabil instrumentul s-a sinucis.
La început nu i-am dat bani, să nu-l încurajez (cântă înfiorător de prost), după o vreme i-am dat, pentru că mă încurajează (mi-am demonstrat că nu sunt singurul care nu reușește să facă un instrument muzical, orice instrument, să sune armonios).
Ține în față o hârtie cu o fotografie și probabil un diagnostic, sunt ilizibile. Problema lui e vizibilă, are o mână din plastic și cauciuc. Bucata aia de plastic îmi pare mai bolnavă decât orice, de altfel, nici nu cred că-l ajută la ceva, e doar pentru estetică, deși e înfiorător de inestetică.
Observ că de la o vreme reușește să cânte acceptabil o melodie. Asta nu mă îngrijorează, pot să mă consolez cu gândul că sunt singurul om fără ureche muzicală de pe lumea aceasta.
Mă îngrijorează melodia: Katyusa!
Nu-l bănuiesc că are cine știe ce informații de pe axa Washington – Moscova, dar e posibil să dețină darul ”înainte-vederii”.
PS
Cu ”muzicuța” nu am făcut niciodată nimic, dar, pentru aceeia care țin socoteala, să se noteze: la 5 ani am învățat, singur, cu ajutorul unei cărticele, să scriu și să citesc în limba rusă. Ulterior, din patriotism (să se noteze și asta), am abordat și un abecedar românesc.
