Mă urmăreşte timpul, ceas cu pas,
Eu fug – şezând…pe gânduri de pripas.
Sunt plin de spaime care nu se văd
și-n minte se adună un prăpăd.
Ajung la mal, dar malul fuge iar,
un vis bolnav, cu valuri de amar,
nu ştiu să înot, dar m-arunc,
speranţa-i bolovanul ce mă trage adânc.
Și simt că mor de atâta viu,
iar plânsu-mi e un cântec de chefliu,
Aş vrea să zbor, dar cerul mi-e prea jos,
şi mă târăsc, în cerc, fără folos.
Îi văd pe toţi acei ce m-au trăit,
mă simt zdrobit de dorul lor nemărginit,
vorbim în gând, când nu mai pot să-i strig,
e vară, e vacanță și mi-e frig.
Mă urmăreşte timpul, dar zâmbesc,
e tot ce pot, să-nving şi să iubesc.
Şi dacă tot plutesc, nu vreau să ştiu
ce e căderea pe-un tărâm pustiu.
