M-am născut sub semnul toamnei reci,
cu o frunza moartă-n palma stângă,
aruncat în vremuri triste, seci
plămădite anume să te frângă!
Am venit pe lume să rezist,
la succes, ispită şi durere.
M-am hrănit cu vise să exist,
sub un cer de lacrimi şi tăcere.
N-am strigat și nu m-am plâns prea mult.
Sunt din cei ce crapă în tăcere.
Am un singur sens, blestem şi cult,
drum al unei demnități stinghere.
M-am născut sub semnul toamnei, da,
toamna mea e vie, nu se stinge.
Frunza moartă-nvaţă inima,
chiar căzând, un om poate învinge.
