Cu enormă bucurie am aflat ieri că sistemul de învăţământ autohton mi-a dăruit, în sfârşit ceva, după ce timp de 6 ani, de la înscrierea copilului la şcoală mi-a tot cerut (fondul clasei, perdele, jaluzele, parchet, scaune, bănci, dulapuri….). M-a împroprietărit cu o familie de păduchi montată în capul copilului. Cel puţin aşa am crezut…
Autor: dedes
Falimentul unei găşti
Nu toţi tăcuţii sunt deştepţi, nu toţi retraşii sunt asceţi! „Fotbalul autohton la nivel de echipe naţionale a dat faliment în ultimele 7 zile. Patru meciuri, trei înfrângeri îngrozitoare şi un egal absolut întâmplător, acesta este bilanţul echipelor naţionale de tineret şi de seniori conduse de Victor Piţurcă şi Emil Săndoi. Meciuri s-au mai pierdut,…
ExempluL
Ştirea zilei de astăzi pare a fi că V. Ciutacu pleacă de la A3 la RTV. Pentru tinerii jurnalişti acesta este un exemplu demn de urmat. În mod cert omul pleacă de la nişte mii de euro, la alte mii, dar mai multe. Ce îl recomandă? Evident nu scrie grozav, asta ca să fiu amabil….
Puzzle tricolor
Idilă
Îmi plac femeile! Femeile ca specie, departe de mine alte gânduri. Se pare că și ele mă plac. Chiar azi am avut parte de o reconfirmare a acestui lucru. Nu e puțin lucru să mergi pe stradă, mai precis printr-o piață, sub soarele blând de martie, și să te trezești abordat direct și fără ocolișuri….
Afaceri
Doi domni, ieşiţi cu bine din iarnă, purtau o discuţie serioasă despre afaceri. -Florine, ce afaceri mai facem şi noi, că uite a venit căldura? -Habar nu am, nu mai merge nimic în țara asta, de o lună nu am mai reuşit să păcălesc niciun fraier!(martie 2013, undeva între Piața Matache și Piața Victoriei)
Cultul muncii
. Românul este crescut în cultul muncii cinstite.Istoria ultimilor 70 de ani, comunism + capitalism după ureche, a demonstrat că numai cine nu munceşte nu este bogat. Imaginea este surprinsă duminica pe la prânz, când românul evlavios iese de la Liturghie. Tipic pentru noi, instituţia în faţa căreia se face coadă pentru a i se…