Am avut o copilărie fericită, o adolescenţă extraordinară şi am o maturitate exact aşa cum mi-am dorit. În plus, mizez pe o bătrâneţe de mare excepţie. Asta în cazul în care aţi înţelege altceva din confesiunile mele melancolico- depresive. Aşa sunt eu, îmi împart tristeţea cu toată lumea şi bucuria doar cu familia şi prietenii….
Autor: dedes
Minuni
Pe vremea când vârsta îmi permitea să consum borcane întregi de fericire, fără să mi se aplece, minunile se petreceau şi pe partea terenului de fotbal pe care mă aflam eu. Cu fix 32 de ani în urmă, pe 24 iunie 1979, pe stadionul Dinamo, în faţa a 18000 de spectatori, Dinamo pierdea în faţa…
Amintiri din altă viaţă
. . . . . . . . . . . . . Copii de ţărani (Adrian Păunescu) Poemul acesta îl scriu într-o noapte, Puţin după ziua de treizeci de ani E-un scrâşnet, un plânset, un geamăt de şoapte, Căci e pentru voi, fii curaţi de ţărani! Când ţara îndreaptă şi legi şi-a sa cale…
O lume dură
Cine afirmă că şcoala românească nu este una dură se înşeală sau vorbeşte în necunoştinţă de cauză. Am cel mai grăitor argument chiar în familie. În anul şcolar ce tocmai stă să se sfârşească am fost nevoit să-mi iau fata de la cursuri pentru a merge cu ea direct la spital de trei ori. Delicata…
Fructele mâniei
O trufanda lecturicală cu puternice tonuri melancolic – realist – amărui: John Steinbeck – „Fructele mâniei”. Este exact cartea de care aveam nevoie în acest început de iunie, o servesc rece şi în doze mici. Când simt că nu mai am „gust” pentru lectură am câţiva autori pe mâna cărora merg la sigur pentru regăsirea…
Liga Campionilor
Am urmărit finala Ligii Campionilor exact ca în vremurile bune, cu televizorul scos în curte, cu antene făcute pe „picior” şi agăţate în vie,cu ceva de udat gâtul, cu vărul Liverole- unul din ultimii mohicani ai serilor fotbalistice de acum 25-30 de ani- fumând cât doi turci, cu atât de multe discuţii încât nu am…
Tăcere
„Poate vă întrebaţi de ce locuiesc în Bucureşti, eu care iubesc atât de mult câmpia şi apele ei?”, e una din întrebările la care Fănuş Neagu nu a găsit un răspuns la tinereţe şi a încercat o explicaţie la maturitatea târzie. Întrebare mă atinge, mai ales că toate explicaţiile pe care le găsesc nu reuşesc…