Sunt la un pas de colaps. Stau pe scaunul de la geam şi lângă mine e o mamaie cu o pungă plină de proteze dentare. Le scoate, le pune, după care, peste umărul meu, se priveşte în geam.
Operațiunea se repetă iar și iar.
La un moment dat încerc să mă ridic și să fug. Mamaia nu aude. îi zic ca vreau sa cobor. La al treilea “ce?” proteza de sus îi cade în poală. Mor!
Categorie: O lume minunata
Meteorologie, muzică și imaginație
Și afară plouă, plouă și eu mă împiedic în colțuri de romantism prin RATB.
O doamnă cu părul roşu, scurt, ţepos, cu buzele mânjite cu un roșu aprins și ochii înconjurați de un negru tăciune, ușor corpolentă, puțin trecută, ținea strâns de mână un domn, genul „acum sunt putred, dar cândva am fost ceva”. Priviri languroase, aruncate în toate direcțiile, și brusc făsă niciun avertisment doamna a început să îi îngâne la ureche, dar nu suficient de încet încât să nu aud și eu, un cântec al Marinei Voica
Sensibilii fotbalului
Motto
Din cele mai vechi timpuri, când lucrurile se desfăşoară în favoarea noastră – chiar şi în afara regulilor şi legilor – ne place liniştea, când însă suntem dezavantajaţi, facem scandal, urlăm, ne punem poalele în cap, chiar dacă avem chiloții în vine.
…
După o lungă cercetare personală, absolut lipsită de baze științifice am descoperit care sunt cei mai sensibili bărbați din această țară: suporterii celor două echipe de frunte ale Capitalei (Steaua și Dinamo)
Pescar sportiv
Patima pescuitului m-a reprins în mreje. Așa că am trecut de la teorie, reviste, TV, site-uri, la chestiuni practice. Am purces pe o baltă privată, mai ales că suntem în prohibiție, dornic să îmi recapăt reflexele. Ajuns la fața locului, foarte de dimineață pentru mine, dar nu și pentru pescarii profesioniști, am avut parte de un prim şoc. Privind spre malul lacului, unde erau înșirați „colegii” m-am simțit ca și cum mă prezentasem la startul „Turului Franței” cu Pegasul din copilărie.
10 ani
Dedes.ro a făcut, astăzi, 30 martie, 10 ani. A fost bine, putea fi și mai rău! Citit de câteva zeci de mii de oameni, ignorant de câteva miliarde, la fel ca autorul, blogul și-a văzut de ale lui, în ciuda vremurilor tulburi pe care le-a traversat.Câțiva oameni au râs, s-a mai și plâns, pe scurt, viață.
O noapte în baie
La ceas de noapte neagră, orb de somn, m-am deplasat în baie, pentru mici necesități. Năuc din cauza unor vise scăpate de sub control, nu am mai aprins lumina, m-am agățat de ușa băii, lăsată întredeschisă, ca un înecat de un colac (nu de wc) și printr-o mișcare mai greu de explicat, în loc să o împing ușa spre perete am tras-o spre mine.
Mens sana in corpore sano
De mai bine de cinci ani, un sportiv îmi retează pofta de mâncare în diminețile însorite, pentru că doar atunci face el mișcare. Vorba vine. Vă închipuiți o focă pusă la îngrășat, căreia un glumeț i-a atașat două țevușoare de pexal pe post de brațe, care încearcă să facă fandări, rotiri de trunchi, genoflexiuni. Încearcă atunci când nu stă!