Vineri la prânz, zi de salariu, sunt relaxat financiar (până luni), ascult Radio Antena Satelor. Se difuzează un reportaj din Deveselu. Discuții de tot felul. Pe fir intră mamaia Anica, se laudă pe ea și își laudă consătenii: „Să știți că suntem oameni de treabă, foarte primitori. Dacă cineva vine să ne dea ceva, noi…
Oftat
Toamna, oftez zilnic de cel puțin trei ori. O dată pentru tot ce puteam să fac și n-am făcut. Pentru drumurile pe care nu le-am bătut cu pasul, pentru lucrurile pe care le-am amânat până când n-au mai avut unde să se întâmple. A doua oară pentru câte am făcut, deși, uneori, puteam foarte bine…
Țara mea
Țara noastră e bolnavă și, de data aceasta, boala pare mortală. Un cancer politic cu metastaze în societate strange România din toate părțile. Am râs superior la enormitățile debitate profetic de Călin, iar acum ne pregătim să plângem amarnic în fața inadecvării și lașității lui Nicușor. Am avut mereu convingerea că partidele autohtone, toate, au…
Oameni de stat
Într-o dimineață, pe când țara își căuta cu grijă președintele, iar președintele își căuta cu și mai multă grijă agenda, se auzi la ușa Palatului un ciocănit. — Cine este? întrebă Președintele. — O vizită de stat, răspunse un aghiotant aflat lângă el. Președintele păli. — De stat? Adică stă? — Nu. Vine. — Atunci…
Prietenie
Ultimul număr al revistei Dilema este dedicat prieteniei. L-am savurat cu emoție. Mi-a adus confirmări, dar m-a și contrariat pe alocuri. Mi-a plăcut citatul oferit de Marius Chivu, din comediantul Louis C.K.: „Nimeni nu vrea să afle care-i sînt adevărații prieteni la nevoie. Pentru că niciodată nu sînt cei pe care și i-ar dori”. Altfel,…
Portretul unei ţări – acuarelă pe un şerveţel folosit
Am plecat cu trenul într-o călătorie în care visam la linişte. Eram un grup. Trebuia doar să lăsăm trenul să facă ceea ce face el când nu i se cere nimic altceva decât să meargă: să ne ducă dintr-un loc în altul. Lângă noi s-a aşezat un domn care şi-a deschis telefonul şi a început…
Ceva – nimic
În cea mai consistenta parte a vieții mele (ca întindere în timp) am cunoscut foarte mulți oameni care făceau ceva din nimic, într-o cursă excepțională a supraviețuirii. Alchimiști amatori, transformau noroiul cenușiu într-un produs cu reflexii aurii. În ultimii ani tot dau peste oameni care insistă să facă nimic din ceva. Mânjesc cu noroi orice…
