Mai zilele trecute discutam cu mai multi provinciali emigrati in Bucuresti(fosti colegi de liceu) despre bice. Alea pe care le foloseam in copilarie cand plecam cu plugusorul. Un subiect generos. Constatasem, in grup, ca au cam disparut, e mai simplu sa arunci o petarda decat sa te chinui cu 2-3 kg de sfoara impletita in doua, trei sau patru fire. Cine nu a pus in viata lui mana pe un bici nu stie ce nostalgii imi trezeste mie acest dipozitiv de produs zgomot. Tocmai de aceea, plecand de-a lungul bicelor am ajuns la Sarbatorile de Iarna. Chiar daca lucrurile s-au mai schimbat, tot ma incearca o emotie puternica stiind ca se apropie luna decembrie. Taiatul porcului, Colindul, mersul cu Steaua, Craciunul, Plugusorul, Buhaiul, Anul Nou, Iordanul(asta e o traditie mai putin raspandita) au reprezentat cele mai mai mari bucurii ale copilariei mele. Participam activ la toate. Cu Steaua era mai greu pentru ca se desfasura in semiilegalitate, era prea religios textul pe care il cantam. Pe langa acestea, in perioada dintre Craciun si Sf. Ion mai aparuse un moment asteptat, de mine cel putin, cu mare nerabdarea. Avea loc imediat dupa ce se producea trecerea dintre ani. Aparitia la Tv a lui Nea Marin – Amza Pellea. Eram fascinat de respectivul personaj. Am avut curiozitatea sa revad majoritatea scenetelor in care apare celebrul taran din Bailesti, si nu am fost deloc dezamagit. In amintirea lui Nea Marin, anul acesta, voi pune mana pe bici. Manati mai!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=1lQb4N0_q_I]
