Cred ca am o relatie nepotrivita cu meteorologia. De multe ori aceasta stiinta imi livreaza informatii false, iar cand nu o face inteleg eu lucrurile pe dos. Daca urmeaza o zi insorita eu ma imbrac gros, vine o ploaie eu sigur nu am nici sapca si nici umbrela, am devenit un fel de barometru, dar pe dos. Astazi am avut inspiratia sa plec de acasa incaltat in pantofi sport. Nu mi-au trebuit mai mult de 32 de pasi ca sa fiu ud fleasca la picioare. Evident ca nu m-am intors din drum. Disconfortul a fost total. Dupa o perioada mai lunga in care apa imi mustea in incaltari, a venit si momentul binecuvantat in care am putut sa ma lepad de de instrumentele de tortura si sa incalt o pereche de ciorapi uscati. Ce bucurie, ce placere, am avut cateva clipe in care i-am iubit sincer, pe ei, pe ciorapi. M-am simtit ca un bebelus caruia tocmai i s-a schimbat scutecul(banuiesc de fapt, nu stiu cum ma simteam acum 33 de ani, iar bebelusii de data mai recenta au tot felul de chilotei absorbanti, extrem de confortabili spun producatorii). Nu imi dau seama de ce avem nevoie de experiente traumatizante pentru a aprecia asa cum se cuvine normalitatea. Avem nevoie de o sete cumplita ca sa simtim gustul apei, de o pauza prelungita in alimentatie pentru ca un colt de paine sa ne satisfac` papilele gustative, de o nevralgie pentru a aprecia cumintenia dintilor. Putina apa la galosi m-a determinat sa vad cu alti ochi tot ceea ce am. Bine ca nu mi-am luat ghetele, uneori confortul picioarelor lipseste restul corpului de satisfactii.
5 thoughts on “Umiditate”
Comments are closed.
m-ai pus pe ganduri, nea dedes.
cred ca ai dreptate.
numai prin suferinta si lipsuri se cladesc caracterele puternice.
uite, acum imi vin iarasi in minte cainii mei. spartanii…
ce bine era cand era rednic sii i bateam pe toti la rand.
era ceva normal.
cat va mai trece pana vom avea din nou o echipa care sa zburde?
cate vom mai inghiti…
sunt microbist rau in perioada asta, scuze…
Din cand in cand e bine sa mai gustati si voi(fanii marilor echipe) din polonicul umilintei. Asta intareste dragostea fata de favoriti. Dar stai linistiti la Dinamo perioadele de declin sunt scurte, nu ca la altii. Eu unul sunt extrem de multumit cand Argesul invinge Caracalul sau Muresul Deva.
un genunchi rablagit
de pe vremea cand performam cu patinele pe gheata
nu ma lasa sa gresesc
stiu de cu noaptea daca ziua urmatoare are sa aduca nori si ploaie.
dar in serile ploioase, cand de departe vad luminile casei si ii intuiesc caldura
inteleg e cat de putine lucruri am nevoie ca sa cochetez cu ideea de fericire!
Fericirea sta tocmai in micile lucruri, cred, de care uiti cand ti se pune norul pe creier (iar revin la bunul meu prieten Plesu, cu a lui „Despre Ingeri”; e terapeutic). Probabil am un inger tare muncit, saracu imi aminteste deseori (sub forma vreunei idei „din senin”) sa fiu recunoscator ca nu ma doare capul (cand se intampla, sunt ne-om doua zile), ca ii am alaturi pe cei dragi, ca testosul meu cel mare e sanatos si musca (banalissim, nu?), si cate altele.. (pe langa taote cele care, poate, lipsesc).
Unul din secretele mele (descoperite acum nu multa vreme) e ca, in pragul vreunei pleosteli, sa-mi amintesc de perioade cand mi-era mult mai rau decat acum, din orice pdv. Acum sunt poate usor trist din cauza X sau Y. E totusi mult mai bine decat „atunci”, cand plangeam in pumni poate, sau am stat in concediu medical. Plus ca de atunci pana acum m-am inbogatit cu asta sau cu cealalta. Ii multumesc lui Big Guy in fiecare zi ca-mi deschide des ochii sa vad ce e in jur sau inlauntru si sa ma bucur. Am fost orb multa vreme.
pfffuii, dedes, io cred ca-ti mai trebe niscai ani sa-ti dea oasele semnale certe si indubitabile despre umiditate, temperatura si alte meteorologii…si asta cu cel putin doo zile inainte :-))
@panatacreul, ciine ce esti!!…are omu’ o problema cu galosii, iat tu tot la alb-rosii ajungi!!! 🙂 Auzi, mai tii minte cind, in nu’sh ce meci, a bagat gol Camataru cu capu’??? (atunci cind i-a venit mingea pe nesimtite din dos?? ) 😀