89

Prin zona blogurilor, in ultimele doua saptamani, a mirosit puternic a revolutie. 1989. M-am gandit ca mare lucru nu am de spus pe aceasta tema. Chestionat in cadrul unei emisiuni TV in legatura cu faptele mele din perioada 16-22 decembrie ’89 si mi-am dat seama, brusc, ca am ceva de spus, ca tot romanul, nu puteam sa dezamagesc camerele de luat vederi. Si eu am suferit, am transpirat si am luptat acum 18 ani. Mi se pare normal, aveam 16 ani, sangele fierbea in mine.

Pe 16 a inceput totul. Simteam ca se intampla ceva, era dimineata. Am decis sa sfidez sistemul si la ora 10  am fugit de la liceu. Am spus NU invatamantului comunist. Am pactizat cu americanii la cinematograful din Gaiesti unde am revazut „7 mirese pentru 7 frati”. Timp de 6 zile m-am cufundat in anonimat. Securitatea era cu ochii pe mine.Doar seara ascultam Vocea Americii si Europa Libera. Ascultam mult si intelegeam putin. Astazi procedez invers. Pe 22 mi-am dat seama ca trebuie sa trec la actiune nu se mai putea altfel. Am luat cu asalt scoala din satul meu, unde timp de 4 ore am jucat fara incetare tenis de masa. Doar fuga dictatorului m-a oprit din activitate. De fapt a venit mama peste noi (Dede senior si Dede junior) si ne-a reconectat la tensiunea evenimentelor. In seara aceleiasi zile am rupt-o definitiv cu regimul, am imbracat o camasa verde de premilitara si cu mare dibacie am decupat stema de pe tricolorul cusut pe brat. Cu arma in mana, un par din lemn de cires, am decis sa apar cuceririle revolutionare. Se auzise ca pot veni teroristi dinspre autostrada, asa ca stateam cu ochii numai pe gradina de zarzavat. Toata noaptea am privit la televizor impreuna cu parintii, doua verisoare un unchi si o posibila matusa. De Craciun ne-am mai calmat putin, am reusit de fapt sa ne rupem de televizor si am taiat porcul. Il scapaseram din vedere in valtoarea evenimentelor. Pe urma am revenit la ale noastre, plus ceva mai mult TV, plus Lambada, plus… de fapt nu am mai fost cei de dinaninte.

Acestea sunt faptele brute. In rest ar fi multe alte amanunte si tensiune reala. Aveam un frate in Bucuresti si vestile de la el nu veneau atat de des pe cat ne-am fi dorit. Am plans si de bucurie dar si de tristete. Au murit niste oameni atunci. Prea multi .