În urmă cu aproape 3 ani postam în acest loc de largă respiraţie o poezie a lui Mircea Micu. Astăzi am aflat că a murit, iar mâine va fi incineret. Cu 2 zile în urmă chiar discutam că moartea unui scriitor ( chiar şi comunist, după cum clasifică destui poezia în funcţie de simpatiile politice ale poetului) nu este o ştire dar sinu…. în fine, nu vreau să mă enervez. Iată şi poezia:
Mama
de Mircea Micu
Imi scrie mama “Ti-am facut mormant,
Ca nu se stie ce… si cum, si cand…
Tu chiar daca te tii in Bucuresti,
Stiu eu cat de strain si singur esti.
Are gardut de fier ce ne desparte,
Dar fi-vom mai aproape dupa moarte.
E din beton; sa nu fi suparat,
Dar toti vecinii s-au asigurat.
Ti-am pus compot de visini si gutui
si daca vrei sa ti-l trimit sa-mi spui.
A venit toamna, vremea e ploioasa
Si nu stiu daca ai sa poti veni pe-acasa.
Sa nu te culci tarziu, stiu eu cum esti
Si sa te-mbraci mai gros, sa nu racesti.
Noroc si sanatate, dragul meu!
Mormantul de beton l-am platit eu…”
