Un radio, puţin întuneric, o melodie şi poţi să faci liniştit o călătorie în timp. Vehiculul meu are doar marşarier, aşa că invariabil merg către origini. Îmi place prezentul, dar din când în când simt nevoia să vorbesc cu un om pe care încă îl văd, dar nu-l mai aud. Mi-e dor să-mi mai dea un sfat, de care, eu- cu trufie de copil prea mare, să nu ţin seama.
PS
În urmă cu 3 zile am aflat că sunt mai tânăr cu un an. Serios. Eram absolut convins că împlinesc o anumit vârstă şi cu ajutorul familiei am făcut un calcul simplu scăzând din 2010 anul naşterii mele şi mi-a dat exact ce trebuia. Precizez, pentru cei mai banuitori, că arareori ştiu data în care mă aflu şi niciodată nu m-a interesat foarte tare acest lucru. Spre exemplu: vineri 8 octombrie 2010, în mod normal ştiu doar că e vineri şi cu puţină concentrare că suntem în 2010.
Mulţumesc pentru înţelegere.
Bonus muzical: Zădărnicie
mi-a placut mult de tot insemnarea asta, domn dedes.
Multumesc maestre.
Privind in jos, in lumea de care ti-e dor, este tristetea celor care nu mai au posibilitatea sa vada oameni la fel de neinlocuit ! In sus, mai exista inca puterea sa il vezi ! Nu-ti doresc decat sa fie infinita privirea plina de toti cei dragi sufletului tau !
Bine ai venit Silverdilara (frumos nickname).
Multumesc ! Sunt de mult alaturi de tot ceea ce ati scris, dar am stiut ca ma opresc la citit. Acum au invins sentimentele date de oameni stiuti… Sau poate regretul ca in urma cu multi ani nu am vrut sa imi ridic privirea. Si mai ales nu a existat nimeni care sa ma invete s-o fac. Acum stiu sa iubesc fiecare clipa langa cei pe care pot sa ii vad. Am renuntat la dorinta de a-i si auzi pt ca mi-e teama de atunci cand voi privi doar in gol. Nu este resemnare. Este doar puterea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat, de a ma bucura si a pastra infinit mai putin, atat cat totusi exista. Tot binele din lume !