Undeva in Bucuresti, o intrebare sincera si un raspuns plin de tristete.”Eminescu ala a scris si poezii?”,”Da, din fericire pentru unii dintre noi”.
Oda (in metru antic)
Nu credeam sa invat a muri vrodata;
Pururi tanar, infasurat in manta-mi,
Ochii mei naltam visator la steaua
Singuratatii.
Cand deodata tu rasarisi in cale-mi,
Suferinta tu, dureros de dulce…
Pan-in fund baui voluptatea mortii
Nenduratoare.
Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul inveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele marii.
De-al meu propriu vis, mistuit ma vaiet,
Pe-al meu propriu rug, ma topesc in flacari…
Pot sa mai renviu luminos din el ca
Pasarea Phoenix?
Piara-mi ochii turburatori din cale,
Vino iar in san, nepasare trista;
Ca sa pot muri linistit, pe mine
Mie reda-ma!
Din fericire pentru toti, zic eu. Pentru ca si cei care nu-l stiu mai au o sansa ipotetica sa-l descopere. 🙂
In principiu ai dreptate. Din pacate sunt mult prea multi aceia care nu vor sa descopere nimic.
In principiu, e vina noastra ca nu avem puterea sau cheful de a-i face sa descopere.