A existat o poezie care mi-a marcat copilaria. De cate ori o citeam mi se punea un nod in gat (am si plans de cateva ori, dar sa trecem peste acest amanunt). Recent am redescoperit-o. Cel putin in ceea ce ma priveste, Elena Farago a reusit sa salveze armate intregi de paianjeni si alte mici vietati.
Gandacelul
de Elena Farago
– De ce m-ai prins în pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca mă doare
De ce mă strangi asa de rău?
Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place să mă joc si mie,
Si mila trebuie să-ti fie
De spaima si de plansul meu!
De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu părinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,
Si-ar plange tata mult de tot
Căci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-mă, ca nu mai pot!…
Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea să-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!
A incercat să-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut în tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!…
Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.
Si zi-le ca de-acum ai vrea
Să ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!
emotionant, dede.
asta chiar era o poezie pe vremurile acelea.
pai si mie mi-a marcat copilaria. si plangeam in hohote de cate ori mi-o aminteam, motiv pentru care incercam s-o uit.
vazandu-i acum tilul, mi-a revenit in minte, clara, de la cap la coada. o stiu pe toata, vers cu vers, virgula cu virgula.
si mai era „catelusul schiop”
eu am numai trei picioare
si de-abia ma misc, top-top
rad cand ma-ntalnesc copiii
si ma cheama cutu schiop (…)
de acord si cu… ‘potaia schioapa’ a zuzetei 🙂
si i cazul acesta
pentru ca nu vreau sa ma puna tovarasa invatatoare la colt,
cu spatele la clasa,
ridic si eu mana si ma ridic din bancuta strigand in gura mare, cu o lacrima de copil prelinsa pe obrajor…
…”puiul’ de ioan alexandru bratescu-voinesti.
„(…)Ar fi vrut sa se rupa in doua: jumatate sa plece cu copiii sanatosi, care sufereau de frigul toamnei inaintate, iar jumatate sa ramaie cu puiul schilod, care se agata de ea cu disperare. Suflarea dusmanoasa a crivatului, pornita fara veste intr-o zi, a hotarat-o. Decat sa-i moara toti puii, mai bine numai unul — si fara sa se uite inapoi, ca sa nu-i slabeasca hotararea, a zburat cu puii zdraveni, pe cand al ranit striga cu deznadejde:
— Nu ma lasati! Nu ma lasati!
A incercat sa se tarasca dupa ei, dar n-a putut, si a ramas in loc,
urmarindu-i cu ochii pana au pierit in zarea dinspre miazazi. (…)”
E clar ca ne pregateau pentru vremuri dure. sunt curios daca aceste texte se mai gasesc prin manuale sau le-a scos protectia animalelor?
dar de „Caprioare” cine isi mai aminteste? cat am mai plans…
cat despre „Gandacelul”…m-a umanizat aceasta poezie, si a saltvat multe ganganii:))
„Caprioara” *
Vai chiar are dreptate poezia asta pentru ca tot ceam facut rau nu se mai poate face inapoi, si chiar acuma degeaba plingem de ce rau ce am vacut in viata. 🙁