O mică dihanie, care sălăşluieşte prin mine, se bucură ori de câte ori avem parte de polei. E gata să se amuze copios, chiar dacă de această distracţie nu beneficiază chiar toate personajele implicate.
La ultimul polei, dihania s-a distrat mai abitir ca niciodată. Din fericire pentru restul umanităţii, de data aceasta am interpretat ambele roluri: al amuzatului şi al victimei. Sigur pe mine, cu pas larg şi frecvenţă ridicată am apucat-o la primele ore ale zilei pe după blocuri, locuri pe unde nici vara nu apare soarele. Pe o limbă de trotuar, încorsetată de un perete şi de un gărduţ de fier, am simţit cum e să îţi fugă peisajul prin faţa ochilor. Ca să fiu original, am decis că e banal să cad pe spate, aşa că am apucat-o cu faţa înspre sol, bazându-mă pe faptul că am un nas care poate amortiza şocul. În astfel de momente lucrurile se desfăşoară mult mai rapid decât în general. În plină cădere am văzut că urma să aterizez într-un loc pe unde trecuseră nişte câini(dovezile solide ale preumblării stăteau mărturie). Când avem mai puţin de 50 de centimetri până la impactul dezonorant, cu o mişcare fulgerătoare, am reuşit să mă agăţ de gărduţ. Palma a fost uşor străpunsă de o bucată ascuţită de fier, dar nu mai conta, îmi salvasem onoarea. Cum uit repede, în următoarele secunde mi-am recăpătat încrederea în propriul echilibru şi am decis să redevin un om drept. Greşeală. Tălpile au vrut să privească din nou cerul. Ştiam că la sol se află dezonoarea, aşa că nu am precupeţit nimic să mă salvez. O mânecă de la haină a fost sfâşată, nu de durere ci de o sârmă, şi într-un final dramatic am reuşit să aterizez cu pieptul în gard. Răstignit pe un gard de fier, râdeam spasmodic.
Evitasem ceea ce era de neevitat,
impactul cu un mare …..
Probabil şi asta e o cauză a faptului că nu reuşesc să devin bogat. Mă feresc prea tare de tăvăleli în noroc.
cea mai buna postare a dvs, domn dedes, din secolul asta. acum nu-mi ramane decat sa astept secolul urmator…
p.s.
eu sunt de parere ca ranile s-tale au meritat toate ranile (pana la os)! stii bine ca, de obicei, oamenii de rand raman doar cu amintirile frumoase 😛
p.s. 2
cred ca am incurcat ranile cu sarmele
rectific.
‘p.s.
eu sunt de parere ca ranile d-tale au meritat toate gardurile si sârmele – a nu se citi, din greseala, „gradele” & „sarmalele” – (pana la os)! stii bine ca, de obicei, noi, oamenii de rand, ramanem doar cu amintirile frumoase
Aşa-ţi trebuie dacă faci scurtături pe unde nici soarele nu-şi bagă „nasul”!
*bune si amintirile, mai ales cand sunt multe, albe, seci si gratis.
*scurtaturile ne omoara!
” Dupa blocuri suntem noi….” Si ” noi ” este o lista fara final. Difera in functie de anotimp, zi, varsta, zona si taria dorintei ” de a te feri „. De orice…