Nimic nu e nou pe frontul de est. Iată cum sună un raport scris în 1917 de căpitanul J.D. Scale pentru Cabinetul de Război de la Londra. Dacă înlocuim soldaţi cu cetăţeni, ofiţeri cu politicieni şi război cu criză obţinem un tablou din 2010.
„Românii. Cea mai mare parte a acestor două luni m-a găsit printre ţăranii români şi sunt sigur că aceştia au constituţia unor soldaţi excelenţi. Nu sunt pretenţioşi, muncesc din greu şi au o constituţie fizică excelentă, iar pentru cei care le cunosc limba este foarte uşor să se înţeleagă cu ei. Sunt nişte mărşăluitori excelenţi. Am fost cu generalul Văitoianu la Câmpina când 
forţele sale s-au retras de la trecătoarea Predeal şi i-am văzut trupele după un marş de 45 de kilometri fără hrană sau odihnă; deşi disciplina de marş a fost inexistentă, totuşi trupele au continuat să meargă şi, după câte ştiu, au continuat marşul întreaga noapte până la Ploieşti. Ofiţerii sunt nefolositori şi dincolo de orice dispreţ. Se pare că niciodată nu sunt alături de oamenii lor atunci când condiţiile sunt neplăcute. În timpul unei întregi nopţi de retragere între Câmpina şi Ploieşti, cu drumurile blocate de căruţe şi tunuri, am văzut doar doi ofiţeri români atunci când era nevoie de orice ofiţer aflat la îndemână. (…) Oraşele mari ca Iaşi şi Bârlad sunt în prezent pline de ofiţeri români îmbrăcaţi cu fast, pudraţi şi machiaţi care nu fac absolut nimic; unii dintre ei, fără îndoială, sunt în permisie, însă majoritatea absentează de la unităţile lor. Cu un astfel de exemplu cu greu pot fi învinovăţiţi soldaţii simpli dacă fac şi ei acelaşi lucru, iar satele sunt pline de soldaţi români care nu fac nimic. (…) Ofiţerii îşi tratează oamenii ca pe nişte câini, iar oamenii nu au niciun respect faţă de ofiţerii lor. Armata română cu ofiţerii săi cred că este mai mult decât nefolositoare, însă cu alţi ofiţeri şi cu întăriri din partea trupelor ruse ar fi excelentă. Nu sunt neobişnuite rănile auto-provocate. (…)”
Întregul raport a apărut în revista Historia din luna noiembrie.
Un tablou perfect, asteptand doar rama….Acea limita precisa care indica inceputul si sfarsitul unui razboi . Deja am uitat data de la care ” luptam „. Iar pentru final am pierdut si puterea sperantei !
Din tot, disperarea o da doar necunoscutul. In orice !
un tablou imperfect, care confirma rama…. acea precizare nelimitata care indica inceputul si sfarsitul, ziua si noaptea, tantarul si armasarul, alfa romeo si ceasul omega. deja am uitat, desi nu am stiut-o nicidatadata, data de la care luptam, luptam si nu mai castigam. nici macar un meci (nici macar in liga I). iar pentru final am sperat si puterea pierzaniei!
din tot, nerecunoastinta o da doar disperarea. in oricine ! 😛
Diferenta dintre ” necunoscut ” si nerecunostinta ” nu se limiteaza la numarul de litere care compun cele doua cuvinte !
Oricum un joc frumos pe un text, rar, de citit , de culturalizare si poate .. socializare….
À la guerre comme à la guerre.
Romaneste. Tipic.
„Ma cunosti de undeva?”
„Nu, dar de cand ma impiedica asta sa te injur?”
romaneste (ti)pic / de unde va? dar de cand…
corect 😀
si ma amuza nespus cand, din nimca toata, oamenii se iau (atat de) in serios si devin, dintr-o data, atat de gravi 😛
si ma intristeaza nespus, cand din nimica toata, oamenii se iau (atat de) in neserios
urma un zambet, dar nu am in program.
Panta sper ca nu ai luat nimic in serios. Totul e o gluma. De la nastere pana la moarte.
cel mai in NEserios, bre! asta pentru ca sunt un tip atat de serios 😀
(eu am zambete in coada. asa m-am nascut. cu zambetul pe buze)
zambet sau ranjet?
uneori jet! 😀
sa nu te stropesti
incerca sa nu, dar nu reusesc de fiecare data. mai stropesc si imprejur 🙂