In urma cu un an si jumatate am derulat o tranzactie imobiliara prin una din bancile de pe la noi. La putin timp am primit un telefon de la o doamna angajata la respectiva institutie care ma anunta cu un glas suav ca in semn de incredere banca imi ofera CADOU un card cu o limita de credit de 10.000.000 de lei cat nu se poate de vechi. Sincer sa fiu un alt card nu imi trebuia, dar ca orice roman cand am auzit cuvantul magic cadou am trecut peste acest amanunt nesimnificativ.
A doua zi m-am prezentat sa-mi i-au cardul. M-a luat in primire o doamna debordand de amabilitate care m-a invaluit in mii de cuvinte care subliniau marele bine pe care mi-l facuse banca . Am semnat cateva milioane de hartii si cand sa pun mana pe bucatica de plastic aflu ca totusi trebuie sa trec pe la casierie pentru a achita 700.000 de lei, taxe de eliberare si administrare. In rest totul e gratis, dobanda e atat de speriata ca nici nu prea apare iar eu pot sa fac tot felul de surprize familiei cu banii pititi in cei 35 de centimetri patrati. Incerc o trezire brusca din vis si spun ca nu as prea plati taxele. In cele din urma doamna ma convinge sa fac acest gest pentru ca actele sunt semnate si i-as face unele neplaceri. Barbat galant am rupt de la mine cei 700.000 pentru a nu supara o doamna.
Dupa un an si jumatate in care cardul a zacut trist, neconsolat si nefolosit intr-un sertar, primesc un sms de la o firma de recuperari care imi aduce aminte de existenta lui. Sunt informat extrem de amabil ca figurez in baza de date cu o datorie de 43.000 de lei, tot vechi pentru ca asa sunt eu nostalgic, reprezentand o rata din taxa de administrare pe anul in curs si daca nu platesc in doua zile voi fi executat silit. Usor enervat, uneori mai gresesc si eu, am decis sa merg la banca si sa renunt la cadou. O doamna, alta, dar la fel de amabila ca prima m-a intampinat si de aceasta data mi-a explicat in cuvinte putine ca pot renunta la cadou daca platesc 350.000 de lei, reprezentand penalitati si restul taxei de administrare pe 2008. Cum nu imi place sa supar doamnele m-am repezit la ghiseu sa platesc, cu inima grea ca renuntam la un dar oferit din tot sufletul sistemului bancar. Ce conteaza ca am platit peste un milion pentru micul dar, gestul este important, s-au gandit la mine si asta ma bucura.
La doar o ora dupa ce am parasit banca, micul card s-a intors in viata mea. Doamna amabila a vrut sa ma informeze ca a achitat pentru mine 15.000 de lei, o taxa absolut ascunsa de care nici dansa nu a stiut, si daca binevoiesc sa trec sa-i returnez banii. Am sa ma duc, pana la urma e vorba de cadoul meu.
dedes, unii ar putea spune ca ai fost protagonsitul nefericit al unei farse. si ca in curand te vor chema sa iti inapoieze milionul.
eu nu. eu zic doar ca asa e viata pe aici. cam tampita… 🙂
Nu ma mai cheama nimeni Panta. milionasul meu e dus in burta pantecoasa a sistemului bancar. un milion atat de mic ca nici macar nu au simtit ca m-au jefuit.
Salut,
Am intrat din intamplare si pot sa spun ca imi place blogul tau.
Ma interesa un schimb de linkuri.
Am un site de cca. 800-1000 viz pe zi.(nu postez linkul, nu vreau sa crezi ca imi fac reclama mascata)
Daca esti interesat te rog sa ma contactezi la Y! Messenger ID: tipseri_com.
Am postat aici deoarece nu am vazut nici o forma de contact pe blog. Imi cer scuze daca te-am deranjat in vreun fel cu acest mesaj.
O zi buna in continuare!
Optimismul celor ca tine, care cred ca bancile pot da de la ele, ajuta sistemul bancar romanesc sa isi realizeze bugetele propuse. Macar urma unui gand bun, al unui director de banca bucurandu-se de vacanta lui exotica de pe urma campaniei de marketing cu cardurile, si tot a ajuns si la tine …
eu chiar nu cred in sistemul bancar, as face orice sa-l evit, dar in acel moment trebuia sa fac pe clientul model.
din totdeauna bancile sunt cele care au de profitat de pe urma credulilor dar cum la noi viata este indispensabila de aceste credite trebuie induram orice