Cum serile sunt foarte lungi într-un sat de provincie, cu foarte mult timp în urmă căutam ziare cu cât mai multe litere pe centimetrul pătrat. Aşa m-am împrietenit cu „România literară”, publicaţie pe care am procurat-o
regulat cu destul de mari eforturi, mai ales în perioada când locuiam în Rahova şi pe o întindere de câţiva kilometri nici un chioşc de ziare nu o primea. La noua reşedinţă chestiunea este ceva mai simplă, dar trebuie să fiu vigilent pentru că la „colţ” nu vin decât 2 exemplare, iar unul este înhăţat de vecinul meu, profesor universitar şi scriitor cu destul succes. Cum rapiditatea mi-a scăzut în ultima vreme, cumpăr R.L. deja citită de un alt personaj care este prieten cu vânzătorul şi nu ţine neapărat să şi plătească pentru lectură. Probabil din ce în ce mai bătrân şi mai nervos, partenerul meu de citit a început să fie neglijent, lăsând urme tot mai vizibile pe ziarul meu. Trebuie să investighez cazul, mă gândesc să facem cunoştinţă şi să -i propun o înţelegere, să-l cumpăr eu şi să-l citesc, după care să i-l ofer.
