Apostolii pacii si ai libertatii vin peste noi. In mod absolut asteptat aduc odata cu ei restrictii, o atmosfera de razboi, semiteroare si ceva mai multa verdeata in rondurile din mijlocul soselelor.
Am o mare teama, sa nu treaca exact prin sufrageria mea unul din culoarele unice. In cazul asta ma vad blocat pe canapea, fara acces la baie si in final nevoit sa ma „exprim” pe summitul lor. Oricum, pacifist cum sunt le ofer inaltilor oaspeti niste flori, evit sa spun cum se numesc.
dedelescule draga,
macar tu ai canapea (aflu cu stupoare!)
si cica si traversă către baie (asta mai treaca , mearga),
dar cu chestia tigancilor ce ai avut?
ca „ele nu are decat stilce goale”, săracele…
canapeau nu traverseaza catre niciunde. sta cuminte si ma asteapta cu bratele deschise.
iar floarea asa se numeste pe la noi, nu sunt eu vinovat, au botezat-o unii mai cunoscatori in anatomia etniei respective.
aoleo, frumosule
io crezui ca alea-s urzici…
Nu prea sunt. chiar daca la frunze seamana.
„N-ai fi avut nicio putere daca nu ti s-ar fi dat de s(S)us”. Asta-mi inspira toti acesti „puternici ai zilei”.
Niste papadi ar fi fost nimerite coane Dede, popular denumite si „ceva-al-suinei”. Desi saraca planta, atat de buna pentru organismul uman, n-ar avea nicio vina.
Intre ciuda ca „asa suntem noi, daca nu ne plangem de toate cele, ba ca e ploaie, ba ca e soare, ba de ambele si si de lipsa lor, nu ne simtim bine” si ciuda ca „mama ei de treaba, nici sa ies pe balconul propriului birou n-am voie zilele astea, ca risc o luneta intre ochi”, va urez un calduros „sa supravietuim cu bine Sfantului Summit.”