Bamboo, Office şi jumări de porc

Nu mă omor să ascult ce vorbesc oamenii la telefon. Mai ales când e vorba de o domnişoară, aranjată conform standardelor – ceva între prostituată şi femeie de afaceri. Dacă insişti şi vorbeşti la fix 50 de centimetri de urechea mea, e imposibil să nu înregistrez ceva, chiar şi involuntar.

Am observat că ai iPhone (nu ştiu dacă e 3 sau 4, nu mă pricep, eu am un Nokia dinainte să dispară dinozaurii), la cum arăţi nici nu-mi închipuiam să fie altfel. Deci, ai fost aseară în Bamboo şi ai tras o raită şi prin Office, a fost super, gen nu ştiu ce.  Cum împrejurările mă obligă să rămânem aproape umăr la umăr, aflu cam cum stă treaba prin cluburi şi îmi dau seama că nu aş face o figură prea fericită nici măcar dacă aş apărea într-o astfel de locaţie la sfârşitul zilei în care mi-am ridicat salariul. Asta e viaţa.

Îţi e foame? Bun, şi mie, devin şi mai atent. Să vină la tine? Se pare că vorbeşti cu o prietenă, bună! Aduce şuncă de la ţară şi vrei şi ceapă de apă „din aia de Buzău”? Vai de mine. Dacă aş putea, aş face un pas în spate să te reanalizez. M-ai terminat, întrebi dacă a adus de la mămica şi nişte „jumărele de porc”, din alea de îţi plac ţie. Mă simt ameţit, nu mai pot să-ţi privesc iPhone-ul în ochi. Parcă sunt mai pregătit să înfrunt viaţa, am frigiderul plin cu jumări şi şunci, iar pe balcon am un sac de ceapă de apă. Bag câteva într-o traistă şi poate mă reped diseară prin Office, nu la agăţat, că sunt însurat, doar aşa de fiţe, să vă umilesc.