O-ntîlneşti mereu, ai crede-o trasă-n mii de exemplare.
Pururea împresurată de priviri cuceritoare —
Sedentari ce bat din pinteni, ghiuji ce fac pe ticăloşii —
Ea păşeşte, zîmbitoare,
Arborîndu-şi pretutindeni “semnele-i particulare”:
Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii.
La o parte ! trece zîna veseliei zgomotoase.
În tăcuta noapte-a morţii ea e rîsul şi lumina…
Plîngă de durerea ţării cîrtitorii şi fricoşii,
Peste rănile-i deschise, radioasă trece zîna,
Ca un steag de biruinţă pe un cîmp albit de oase…
Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii.
Legănîndu-se din şolduri, trece zveltă, zîmbitoare.
Tu-ţi plîngi neamul pus pe cruce, la răspînte de pieire,
Plîng de-nvăluirea ţării, în mormîntul lor, strămoşii.
Ea, cu farmece-n privire,
Graţiile şi le plimbă, în costum de vînătoare:
Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii.
……
C
ei care se gîndesc repede la Elena Udrea
trebuie să ştie că poezia „Fustă scurtă, ghete albe, buze roşii”
a fost scrisă de Alexandru Vlahuţă
în anul de graţie 1917.
Daca ar fi lipsit ”trece zveltă”, as fi jurat ca este descrisa Udrita, desi pe final ” în costum de vînătoare” aproape ca mi-a dat peste bot cu subiectul si peste ochi cu “semnele-i particulare”, acest ”adevarat Kill Bill al politicii din Romania!”
E o dovada ca nimic nu e nou sub soare!
Cu siguranta Vlahuta se intoarce pe toate partile, in minunatele locuri in care se gaseste acum, gandindu-se la aceasta comparatie. 🙁