Uneori imi place ploaia. Mai ales cand nu am nicio treaba. In schimb nu pot sa suport umbrelele si ca atare nici nu ma folosesc de acest accesoriu, de care insa beneficiez din plin. In marinimia lor, umbrelarii simt nevoia sa-mi impartaseasca din preaplinul instalatiei pe care o poarta in mana. O spita metalica in ochi, putina apa scursa pe umar direct de pe copertina din panza cauciucata si, de ce nu, gestul meu preferat, scuturatul umbrelei chiar in fata. Tocmai de aceea am devenit fanul ploilor insotite de vant puternic. Imi ofera satisfactii nebanuite. Chiar astazi de dimineata m-am oprit, undeva prin zona TVR, sa asist cateva minute la lupta pe care purtatorii de umbrele o duc cu palele nervoase de vant. Sunete ascutite de metal contorsionat, trosnete de panza rupta de-a lungul texturii, care iti dau fiori, si domnisoare care se chinuiesc sa transforme convexul in concav si invers. Ma simt razbunat.
2 thoughts on “Anti-umbrele”
Comments are closed.
o combinatie pe cat de interesanta, pe atat de periculoasa: lupte grele, televiziune, ploaie de stele, vantu cel mai puternic si cel mai nervosu, domnisoare contorsionate si chinuite si singurul punct fix dedes.
pai o fi rau?
nu este, pentru ca in viata avem nevoie de puncte fixe, de repere.