Am identificat trei personaje care reuşesc să îmi pună pe butuci cheful de orice fel de sărbătoare. Mai sunt şi alte specimene, dar de acestea mă lovesc cel mai des. Să îi eviţi e o misiune aproape imposibilă. Uneori se poate, de cele mai multe ori nu. Caracterizări le-au mai făcut şi alţii.
Mânuitorul de bormaşină e întotdeauna vecinul tău de apartament. Fie că are treabă sau bani de renovat el găseşte mereu motiv să mai dea o gaură în perete. Probabil din dorinţa de a se face remarcat găseşte timp de perforat pereţi, sâmbăta, duminica sau la orice fel de sărbătoare laică sau religioasă. Un dialog cu el e lovit de nulitate, pătruns de importanţa misiunii lui pe pământ nu poate fi înduplecat sub nicio formă.
Gratargiul profesionist e prezent şi el peste tot, din spatele blocului până pe vîrfurile Bucegilor sau în inima Deltei. Mâncător de mici sau cârnaţi ieftini din cauza sărăciei, gratargiul ştie să facă bine două lucruri: fum şi gălăgie. Pentru el grătarul este Everestul distracţiei, care trebuie urcat ritualic la fiecare tăiere de moţ, luare de leafă, onomastică sau ce altă sărbătoare îi mai trece prin faţa ochilor. Plin de viaţă şi bine hrănit, e grabnic arătător de muşchi dacă încerci să-i faci vreo sugestie.
Baba acră este nelipsită din orice Biserică. Vrei să te rogi în linişte sau mergi cu turma umană să ai parte de puţină Lumină, nu ai cum să nu dai de ea. Dacă tu o ocoleşti, are grijă ea să se agaţe de tine ca ciulinele de pantalonul nou. De cele mai multe ori baba acră e omul de bază al Bisericii, cel care vinde lumânări, tămâie sau cărticele de rugăciuni. Are atâta lipsă de amabilitate şi ură în ea, încât şi icoanele par să încerce să privească în partea opusă. Ştie că nu vrei să faci scandal sub nici o formă tocmai în Casa Domnului şi profită din plin de acest lucru.
