Săptămâna trecută am ajuns într-un loc care mi-a provocat câteva furnicături la nivel epidermic: satul Tutana. Căutând un loc liniştit pentru a înghiţi o roşie, trei pâini şi un putinei de brânză am nimerit la marginea acestui sat, unde cu ani în urmă funcţiona Mânăstirea Tutana şi de asemenea existau şi grajdurile hergheliei lui Vlad Ţepeş.
Într-o scurtă vizită la fosta mânăstire, devenită Biserică parohială, am remarcat că satul este plin de cruci. Pe marginea drumului se află sute de cruci, unele grupate lângă o troiţă, altele legate de gardul câte unei gospodării. Culmea e că sătenii(cei cu care am reuşit să vorbesc) nu au, sau nu vor să ofere, o explicaţie pentru această tradiţie, presupuneri sunt multe, dar certitudini puţine(singurul lucru cert fiind acela că fiecare cruce din cimitir are o corespondentă pe marginea şoselei).
Cu siguranţă voi reveni în zonă, neapărat în mijlocul zilei.
Cred ca e destul de interesant si noaptea. Sa mai fie si luna plina si sa vezi in departare cum straluceste lama unei coase…
Hai ca stiu ca ai curaj!!!!
Pai stralucirea lamei de coasa am vazut-o si ziua. Nu cele vazute ne infioara ci cele nevazute.