Igrasia politicului a început să mănânce faţada statuii încă neterminate a unui simbol al sportului autohton. Prins la mijloc, ca orice nevinovat, actualul campion nu înţelege de ce munca lui cinstită trebuie unsă cu noroiul patriei, mai ales că mulţi dintre cei care fac acest lucru îl apreciază sincer dar nu pot trece peste ordinele directe, trasate pe linie de partid sau de trust. Trăit prea mult în Canada, campionul nu mai este ancorat foarte solid la realitatea autohtonă şi tocmai de aceea are parte de mult mai multe surprize de la compatrioţi decât are de la adversarii din ring. Acolo regulile sunt clare, aici din contră.
S-a creat o dublă isterie, polarizarea societăţii se manifestă din plin şi în acest caz, privitorul neutru simţindu-se ruşinat că a beneficiat de o mică distracţie pe care, culmea, a finanţat-o şi el. E absurd să pui stavilă oricărei iniţiative, bătând la nesfârşit toba crizei, dar este necinstit să încerci să ieşi în faţă pentru mici reuşite, care în mod normal sunt trecute în fişa postului. Teoria spune că o femeie nu trebuie atinsă nici măcar cu floare. Este corect, în fond nişte huiduieli nu cred că ating foarte tare un obraz minis-terial, obişnuit cu lucruri mult mai corozive. Să spui însă că „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită” este un pic prea mult în acest caz. Faptele bune se bazează în special pe eforturi personale, inclusiv financiare. Dacă un şofer de autobuz îşi duce pasagerii în siguranţă la destinaţie, muncă pentru care este şi retribuit, nu trebuie să se laude că a făcut o faptă bună. Organizatorii galei de box se pot lăuda, cel mult, că au folosit judicios resursele şi pârghiile puse la dispoziţie de actualele lor locuri de muncă. Să incluzi în această categorie, a faptelor bune, folosirea banului public (fie el şi un public european) e ca şi cum ai utiliza modelul de gândire al pensionarilor nos-talgici care încă susţin că „Ceauşescu ne-a făcut case, metrou, şosele”.
…
Continuarea în ziarul BURSA
