Există discuţii pe care nu pot să le ocolesc, chiar dacă nu mă privesc. Curiozitate bolnăvicioasă. Ieri, într-o staţie de autobuz, doi bărbaţi, îmbrăcaţi relativ bine, unul sărit de 45 de ani celalalt ceva mai tânăr discutau suficient de tare încât să mă pună în poziţia ascultătorului. Primul foarte agitat în gesturi şi vorbe, celălalt mai rezervat.
-Cum am auzit am ieşit din birou şi am luat 100 de alexandrion. Chiar dacă a lăsat-o pe mama şi a luat-o pe aia, totuşi e tata. Cred că era şi bolnav, deşi nu mi-a zis nimic. Mă duc acolo, nu pot să stau aşa.
-Eu asta îţi zic, e capela pe stânga, imediat lângă biserică, e clar că acolo l-au dus.
-Da mă, nu e asta problema. Ţi-am zis să-mi dai milionul ala să am acu la mine. Mergem bem şi noi o sticlă de ceva. Nu îmi vine să mă duc aşa. Ţi-am zis, sunt calm nu mă cert cu nimeni. Poate au la chioşc cavadoro din ala la sticlă mică, de 200, să o ţin în buzunar, să mă mai calmez. Mâine pe la prânz îl îngroapă şi după aia vin şi vă iau. Nu mă interesează ce face aia. Voi mergeţi cu mine, bem şi noi nişte vin, mâncăm un cârnat, un mic, plătesc eu, normal, să fie de pomană. Poate iau şi o sticlă din aia mare de coniac, să bem înainte să mergem.
-Da, trebuie să dai de pomană.
-Da mă. Nu le am eu cu astea, dar ştiu că se dă ceva de mâncat şi băut. Ăsta a fost, mie nu mi-a plăcut că toată viaţa nu l-a interesat decât să bea şi să mănânce. Oricum, nu îmi iau concediu, vin la muncă şi sâmbătă mergem până la Dobrică, cică a adus nişte vin bun de la ţară. Mă ştii, eu sunt aşa mai sentimental, mă afectează astea, trebui să am activitate, să fac ceva ca să nu mă iau cu gândurile. Nici după mama, nu am stat deloc”
Uneori şi discuţiile de la marginea drumului au muzica lor:
evident, amicul era cam abatut, fara primul t din abatut.
părea negustat, dar e clar că avea de gand sa se „consume” rău.
Exceptional. Ti-am povestit despre ala la care am stat in gazda la Big prin ’95 si care mi-a baut after-shave-ul pe motiv ca il apucase dorul de fratele lui mai mare emigrat in America?
Ceva vag, ar fi cazul de niste amanunte. Sa vedem pana la cate grade de alcool poate sa sufere romanul de of si dor.
Il chema Nea Marinica si era tinichigiu auto. Fratesau isi deschisese atelier de tinichigerie auto in Pittsburg si ii trimitea de 2-3 ori pe an bani sa vina si el. Pe care ii bea. Fiindca se dedulcise si la metilic, nu prea mai ginea, asa ca citea scrisorile cu niste ochelari legati cu elastic la ceafa si o lupa mare de filatelie. Silabisea randurile pline de greseli gramaticale, incheiate invariabil cu: „E ultima oara cand iti mai trimit bani. Jigodie!”. Sticla mea era una de circa 500g luata personal din Franta, apa de Cologne originala (autohtonul odicolon), folosita pe vremuri ca after-shave in frizeriile cooperativei Igiena. Mi-a leorpait-o intr-un weekend cand eram la Gaesti, pt ca a baut cu un amic rom penal pana n-a mai avut niciunul puterea sa mearga la non-stop langa Big. Si-a cerut scuze si mi-a dat in compensatie o pereche de ciocate trimise de fratesau, care ii erau mari si nu i le primise nimeni pt bautura. A doua zi m-a instiintat ca ii miroase ca….ul a parfum, folosind amuzat expresia: „Ai dracu’ ce chimicale baga in ele…”. Avea o amanta la fel de betiva, tanti Paula. Aia avea o fata grasa pe care mi-o lauda ca e cuminte, iar eu o vedeam zilnic stand pe genunchii unui tzigan care facea inele din alea direct din servieta diplomat in gura pietii. In mare, cam asta e…
Simt tensiune sexuala in toata povestea.
Acu’ si tu, daca te-ai prezentat cu after-shave la jumate, omul a intrat la idei.
Durerea asta poate fi atat fizica dar de cele mai multe ori e psihica si de cei care vorbesti tu chiar aveau probleme la mansarada 🙂
Eu am scris un articol despre durere dar si despre palcere care este interesant de citit. Desi este doar un punct de plecare, astept comentarii la http://lapromotie.wordpress.com/blog/