Pentru toate greşelile noastre există cel puţin un vinovat. Ce e valabil la modul personal, este absolut aplicabil şi la scară mare, naţională. În plină perioadă tulbure, la porţile Balcanilor, ţiganii s-au transformat în marele rău, care nu ne mai lasă să trăim şi să ne dezvoltăm armonios. Cine mă cunoaşte ştie că îi simpatizez până la ultimul dinte de aur, în spate am şi unele experienţe personale. Dacă îmi bag picioarele într-un lighean cu apă rece reuşesc totuşi să văd lucrurile şi din altă perspectivă.
Ţiganii au ocupat aproape toate pieţele din ţară, iar bieţii ţărani, români, cu greu reuşesc să-şi mai vândă marfa. Dar pieţele de cine sunt conduse şi administrate? Ţiganii sunt părinţii spirituali ai manelelor şi principalii beneficiari ai acestui gen muzical îndoielnic. Dar cine le cumpără muzica, îi angajează la nunţi şi îi plăteşte generos? Ţiganii au un comportament violent? Dar cine împiedică poliţia să-şi facă datoria?Ţiganii nu plătesc taxe şi impozite? Dar cine colectează aceste taxe şi impozite? Ţiganii primesc tot felul de ajutoare sociale. Dar cine le oferă?
Există multe alte constatări de acest fel care generează întrebări cu răspuns inclus. Un lucru este cert, „ţigănia” nu ţine de culoarea pielii, ci este o chestiune de comportament, iar acest lucru nu ne avantajează deloc ca întreg. Un câine care miaună, aleargă doar după şoricei şi doarme leneş după sobă poate fi foarte uşor confundat cu o pisică, aşa că nu e cazul să ne ofuscăm ori de câte ori străinii ne mai aplică în frunte câte o ştampilă.
Căutatul de vinovaţi după etnie este extrem de periculos. În anii 30 conducerea unei ţări şi-a construit o întreagă politică pe acest lucru, iar efectele sunt cunoscute de toate lumea. Istoria pare să se repete, cu ţiganii în rolul principal. E posibil să avem mari surprize la cum suntem percepuţi de restul Europei. Nici în acest caz adevărul, chiar dacă este un adevăr genetic, nu mai contează.
