Parcul Eroilor, marţi pe înserat, stateam pe o bancă citind ceva, în aşteptarea unui anticar de la care urma să achiziţionez nişte cărţi. La câţiva metri depărtare un tânăr (18-20 de ani) vorbea agitat la telefon, într-o încercare uşor ridicolă de a da lumii de veste că el este student la medicină, că are orar, că are tupeu, că are cursuri, că are în general. În 15 minute am auzit de cel puţin 6 ori aceeaşi poveste: cum a strigat el în amfiteatru că dă un leu pentru orar şi cum l-a primit prin bluetooth. Între timp i-a apărut şi iubita şi povestea a fost reluată pe un ton şi mai ridicat. Uşor jenată, aceasta i-a cerut să vorbească puţin mai încet, că se uită lumea. Răspunsul lui m-a umplut de semne de întrebare : „Cine să mă audă, aia care se dau pe rolle sau moşul ăla care citeşte ziarul? Vorbesc cum vreau”. Simţindu-mă ignorat am început să mă uit în jurul meu, pe tinerii care se plimbau pe rolle i-am reperat, dar nu găseam moşul cu ziarul. La o privire mai atentă am constat că niciun bărbat nu mai statea pe vreo bancă în acel perimetru, eu fiind şi singurul care citea. Ştiu că îmbătrânesc, dar deja moş? Într-un puseu de mândrie cocoşească aş putea să afişez o fotografie cu mine, şi să întreb retoric dacă arăt a moş, din fericire nu m-am prostit atât de tare încât să risc o nouă surpriză.
