Cameleonism

Din când în când un spirit necurat mă vizitează şi îmi cere să fac anumite lucruri. Nu cine ştie ce, doar mărunţişuri, care în final se întorc împotriva mea. Aseară m-a pus să îmi abandonez radioul meu cel de toate nopţile, să-mi las cărţile baltă şi să zăbovesc mai mult pe cele două televiziuni de ştiri. După o oră de privit şi ascultat, doar 4, 5 kilograme de suc de lămâie mi-au mai îndepărtat greaţa . Aceiaşi oameni, aceleaşi studiouri, aproximativ aceiaşi invitaţi discutau, fără ruşine, de mişcarea de rezistentă anti-comunistă din munţi, despre destinele zdrobite în puşcăriile staliniste, pe buza catafalcului unui fost lider al PNŢ,  după ce o lună întreagă au clănţănit despre Nicu Ceauşescu şi destinul lui tragic, despre Elena Ceauşescu şi coarnele pe care le punea aceasta lui Nicolae Ceauşescu, despre spuma comunismului autohton în general. În plus, în toată ciorba a mai intervenit cu o mână de cucută  şi un celebru editorialist, care îi aplauda pe mineri prin 90, şi care acum cu maximă perversitate încerca să acrediteze o monstruozitate, cum că victimele nu au făcut decât să justifice existenţa călăilor. Este evident că nu e vorba nici de audienţă, nici de bani, ci doar de o crasă lipsă de bun simţ, de un cameleonism înfiorător.

Un singur lucru mă linişteşte,  în final toţi plătim pentru ceea ce spunem şi facem.