Asumarea propriei identităţi, a gândurilor şi defectelor a devenit o povară greu de îndurat. Anonimatul este mult mai comod, mai sigur, mai curajos. Din această perspectivă recensământul chiar este o problemă, mai ales că echipa intoxicatorilor de serviciu a avut grijă să umple atmosfera cu tot felul de zvonuri şi întrebări care nu au fost gândite şi nici nu vor fi puse. De ce să-mi dau numele, cnp-ul, adresa, numărul soţiilor şi al copiilor, numărul de camere de la casă? Toate drepturile mele de anonim sunt călcate în picioare. Cum să-mi asum atâtea lucruri aşa brusc? Inexactitatea nu ne deranjează. Ce atâta curiozitate, de ce să fim număraţi, suntem destui, ce contează două, trei milioane în plus sau în minus. Chiar şi semnele civilizaţiei de secol 21 le dorim la comun, fără să simţim nevoia de a face un pas în faţă şi de a oferi propriul exemplu.
În jurul fiecărui nume asumat roiesc turme de necunoscuţi. Printre puţinii care îşi mai asumă identitatea sunt ziariştii. Nu toţi.Tocmai de aceea sunt atât de huliţi şi hăituiţi de la cel mai înalt nivel. În jurul fiecărui ziar sau site s-au creat adevărate comunităţi de comentatori , care sub umbrela anonimatului sunt neiertătători, dau verdicte, pun la zid, condamnă, jignesc şi, de ce nu, blesteamă. Să le ceri să iasă la lumină este o greşeală de neiertat, ca şi cum ai invita un vampir la o plimbare prin răzorul de usturoi în mijlocul zilei.
…
continuarea AICI
