Cine mă cunoaşte ştie că sunt îndrăgostit de muncă. Cum ar spune un clasic mă pot uita ore în şir la oameni care muncesc. Noua linie de metrou mi-a oferit, teoretic, această ocazie. În luna iulie prin faţa blocului a fost plantat un gard frumos şi lung din tablă, care a gonit toate maşinile din parcare şi care anunţa că vom avea metrou la scară. Am început să privesc pe geam cu emoţie, aşteptam muncitorii, eram pregătit să observ şi să analizez forfota. Şi muncitorii au venit…în noiembrie. Probabil au prins vreun semafor pe la Răzoare, dar niciodată nu este prea târziu.
Şi a început munca. În primă fază s-au ocupat de pomi şi flori, în doar 24 de ore făcând o lucrare serioasă. Dacă beau ceva tare şi mă uit din balcon în jos într-un unghi de 45 de grade mi-aş putea închipui că m-am mutat pe lună. Piatră, nisip, praf pe tot întinsul.După ce viaţa a dispărut de la nivelul solului a început munca. Se sapă gropi, se astupă aceleaşi gropi, se sapă din nou într-o dezorganizare care ar putea duce un neamţ la sinucidere. Pe mine nu, am citit „Meşterul Manole” când eram mic, aşa că suport orice în materie de construcţii. Cum îmi place să mă concentrez pe anumite personaje, azi mi-am ales trei favoriţi dintr-un muşuroi de oameni ai muncii. Am avut mână bună. Toţi trei au avut activitate în ora de observare. Primul chiar a muncit din greu, a cărat o roabă plină cu cizme de cauciuc de pe o parte a drumului pe cealaltă, de mai multe ori, în final le-a răsturnat şi a început să le păzească cu conştiinciozitate. Pentru al doilea m-am temut la propriu, a băut atât de multă cafea încât am crezut că va suferi un infarct. Al treilea era omul care aducea cafeau de la un mic magazin. Între două curse se scobea cu atâta conştiinciozitate în nas încât mi-am dat seama că este un specialist în minerit şi construcţia de galerii.
E clar, va fi metrou în Drumul Taberei. Şi ca Moldova, nici acesta nu este al nostru, ci al urmaşilor, urmaşilor noştri. (După această rostire Calboreanu cădea în jilţul domnesc- eu m-am prăbuşit pe un scaun cu rotiţe).
Asa am privit si eu cand stateam pe Turda la linia de tramvai 41. Atat ca la mine a avut un final mai fericit. Si eu nu ma duceam cu gandul chiar pana la Calboreanu. Ma opream pe la Cozorici…
Vezi ce inseamna o diferenta de trei ani in perioada comunismului, eu il prindeam pe Calboreanu, tu peCozorici.