Tăcerea este o calitate nepreţuită. Tocmai că nu are preţ nimeni nu dă doi bani pe ea. Unul cu mulţi bani, în mare parte meritaţi, are un talent să vorbească atunci când nu trebuie ceva de speriat. Dacă aţi trăit în România în ultimele 60 de ore e imposibil să nu ştiţi câte ceva despre Mircea Lucescu şi accidentul său auto. Aşa stând lucrurile, cred că declaraţia oferită de cunoscutul antrenor prietenului său de la Gazeta Sporturilor poate fi savurată pe deplin fără o preparaţie introductivă: „Tramvaiul putea evita coliziunea! L-am zărit de la zeci de metri distanţă şi mi-am imaginat că va frâna. Să mă ierte Dumnezeu, dar parcă a vrut să dea peste mine!”. Pentru lipsa de bun simţ ar trebui să îl ierte mai înainte compatrioţii, dar nu cred că e interesat de o iertare la nivel atât de mic. Atitudinea este corectă din punctul de vedere al omului celebru, bogat şi cu o maşină puternică: trec eu pe şosea, opriţi-vă anoninimilor! Ce dacă sunt pe linia de tramvai într-un loc interzis? Plebea să mai aştepte, un zeu se grăbeşte. Cred că aceeaşi declaraţie ar fi oferit dacă întâmplător ajungea cu maşina pe o pistă la Otopeni sau cădea pe linia de metrou în staţie la Eroilor.
Fiecare popor se bucură de preţuirea pe care o merită din partea conducătorilor şi vedetelor pe care i-a „emanat”.
Esti savuros. In bunul spirit romanesc, esti gustos la cuvant precum o ceafa de porc aburind pe gratarul improvizat din rafturile unui frigider Fram. Ador sa te gust, citindu-te!
Ma flatezi maestre. Oricum frumoasa imaginea.