Sfaturile cerşetorului anonim

Oraşul e mare şi-i bine populat, cu maşini şi oameni. Cu greu poţi să beneficiezi de un minut de linişte, mai ales dacă circuli pe domeniul public. Ghinionist (sau nu) am intrat în acelaşi cadru cu o doamnă supraponderală şi cu un om al străzii cumplit de neîngrijit şi atat de mirositor încât copacii lăsau impresia că dacă ar fi avut frunze acestea s-ar fi ofilit. Doamna, ca orice doamna a găsit de cuviinţă să pună la punct pe cineva şi cum eu par în general inofensiv l-a luat în colimator pe omul urât mirositor, imputându-i, culmea, că miroase urât. Între două guri de lighid gălbui sorbit dintr-o sticlă care pătimise multe,  omul îi răspunde senin: „Mie îmi spuneţi, veniţi puţin mai aproape să vedeţi cum e”. Doamna pleacă furioasă, eu zâmbesc. Zâmbetul este întodeauna o punte pe care o poţi arunca peste prăpastiile dintre oameni. Eu zâmbesc rar.  Cerşetorul anonim a păşit peste punte şi s-a simţit dator să-mi  ofere, absolut gratis câteva sfaturi: „E mai bine să puţi. Îţi spun din experienţa mea. Dacă eşti mizerabil şi miroşi urât nimeni nu te mai atinge. Poliţia nu te mai saltă pentru că le e scârbă se te bage în dubă. Oamenii nu te mai lovesc, pentru că nu vor să te atingă. Tu mi-ai da o palmă? Sigur că nu. Când am început să trăiesc pe stradă încercam să fiu cât mai curat. Aveam mereu probleme. Mi-am dat seama că din cauza „curăţeniei” ajunsesem pe drumuri. E o prostie să fii bun. Dacă vrei să nu ai probleme trebuie să fii cât mai împuţit posibil. Eu cu asta mă ocup acum. Mă împut în gunoaie. Tu cu ce te ocupi?”.  I-am răspuns pe larg. Pe scurt ar suna aşa: „Cu acelaşi lucru, dar în alt mediu”.