Focul la ei

De sărbători eu ţin post de internet, total, şi de televizor parţial. Reintrat, de ieri, cu bocancii plini de iarbă în viaţa codidiană, am servit cu poftă drob de internet şi stufat de cablu tv. Răsfoind programele am rămas crăcănat (ca CTP când îl imită pe Ouatu) cu telecomanda în mână observând că dau peste  Fuego pe mai multe posturi decât aş putea să-mi imaginez. Miliarde şi miliarde de concerte cu el de la Chişinău rulau pe posturile care se ocupă cu muzica populară, dar şi pe tevereuri. Atras irezistibil de toate personajele televizate care mă enervează, nu m-am abţinut să nu-l urmăresc, minute bune.  Ca să citez dintr-un cunoscut, pe care între timp nu-l mai cunosc, „omu e internaţional”, are un fel în a rosti cuvintele, le lungeşte, înfloreşte, înmulţeşte, de simţi că te apucă ameţeala. Spectatorii lui plâng, eu mă amuz copios, cred că dacă  m-ar anunţa că am 7 boli incurabile tot nu m-aş abţine să nu râd. Îmbibat de Fuego, am avut şi un vis, cu el întronat rege în Republica Moldova, ales suveran de popor şi la Bucureşti, un unificator pe modelul Cuza, doar puţin mai bărbierit şi mai subţirel la glas. M-am trezit convins că unirea poate fi realizată doar sub flamura lui Fuego, fredonând viitorul imn, uşor anti-european, „casa părintească nu se vinde”.