Fotbalul e boală grea, contagioasă. Se poate vedea şi din textul de mai jos, unde interpretez rolul de soţ şi tată.
„Poate pentru ca tata m-a vrut baiat atunci cand am aparut pe lume la 9 ani distanta de sora mea, si pentru ca dupa alti 9 stateam cel putin 2 ore langa un aparat de radio Gloria sa-i notez rezultatele etapei , imi place fotbalul. Poate ca si asta a fost un atu al meu in a-mi cuceri prietenul , iubitul si mai apoi sotul. Imi place starea in care intru atunci cand este un meci cu miza, oricare ar fi ea. Cred ca pot compara asta cu privitul unui film, unul care starneste zambete, suspans sau lacrimi. Am o fata de 13 ani , pe care si pe ea tac-su a vrut-o baiat la un moment dat , si careia ii place fotbalul. Am mai spus-o , noi doua vorbim si dezbatem un meci de fotbal. Cunoaste din povestiri cateva legende, e conectata live la rivalitatea dintre Messi si Ronaldo. Aseara am revenit la teribilul meci din 94 cu Suedia , i-am povestit cat de mult s-a plans atunci . Dar atunci lacrimile erau altfel. A venit intrebarea ei : „Dar mai mami , ce meci a putut fi ala , ca doar tot o infrangere a fost , ca si asta de azi ?! „.I-am raspuns sec: „meciul de atunci a fost o cireasa amara, cel de azi a fost o cireasa cu viermi”. Aseara nu am mai plans , l-am injurat bland pe Hagi care parca a blestemat …”
