Energia s-a scumpit, mai toate preţurile cresc cu procente cuprinse între 5 şi 15%, plătim noi taxe şi avem parte de o inventivitate debordantă a guvernului în materie de lansare de noi impozite, pe stâlpi, cabluri, construcţii speciale, vicii şi lux. Indiferent de unghiul de abordare, un lucru este cert, banii pe care îi avem în buzunar sunt tot mai puţini. Este de asemenea ştiut că oamenii reacţionează vehement, dacă nu violent, atunci când pierd sau când sunt deposedați de bani. Legând cele două fraze ne-am aştepta la o reacţie, dacă nu furibundă, măcar consistentă din partea opiniei publice şi a formatorilor de opinie. Din câte se pare nu e timp pentru astfel de teme, atenţia fiind captată de probleme mult mai importante. Avem divorţuri, de toate felurile, se realizează căsătorii, iar mai presus de toate justiţia „duduie”, zilnic livrând noi subiecte de discuţie. Constatăm că în materie de învăţământ regulile se schimbă, din nou, în timpul jocului, ceea ce e foarte rău pentru copii, părinţii acestora şi profesori. Cum orice fiinţă are tendinţa de a-şi apăra puiul ne-am fi aşteptat la luări de poziţie ferme şi pe acest subiect. Rămâne însă cum am stabilit mai sus, nu există timp, avem alte „griji” mult mai mari. Divorţează PNL de PSD, Antonescu de Ponta, dar şi Bianca de Victor. S-a căsătorit Andreea Marin cu Tuncay Ozturk, Adrian Năstase intră la puşcărie, iar Marian Vanghelie ne serveşte fraza începutului de an: „Cred că este prea mult, indiferent de faptele pe care le-a făcut el”. Asta trebuie reţinut! O avalanşă de subiecte care în fond nu ne privesc şi nu ne influenţează viaţa.
Analiştii serioşi, care despică vieţile altora la orele amiezei, consideră că unele divorţuri sau mariaje se irosesc la umbra deciziilor justiţiei şi că „vedetele” şi sfătuitorii lor de taină ar trebui să-şi calculeze mai atent paşii în viitor pentru ca publicul să nu se vadă pus în postura să piardă amănunte semnificative din aceste vieţi expuse non-stop pe taraba media.
Cine se aştepta ca un an nou să aducă şi deprinderi noi la oamenii aflaţi în fruntea statului a dat dovadă de naivitate. La vremuri noi, tot noi, cu aceleaşi vechi metehne. Perdele de fum, discuţii parazitare, teme minore, ambiţii personale, toate acestea în detrimentul chestiunilor cu adevărat arzătoare, care privesc viaţa de zi cu zi a marii majorităţi, o majoritate cum nu a mai avut niciun partid sau alianţă de mai bine de 23 de ani încoace. Regulile de bază ale iluzionismului sunt studiate la nivel înalt mai temeinic decât ne-am fi aşteptat. Magicienii se ghidează după un principiu fundamental: creierul uman nu este conceput astfel încât să se poată concentra 100% asupra a două lucruri în acelaşi timp, astfel când toată atenţia este captată de un singur lucru, puţin mai „sclipitor”, celelalte amănunte care compun cadrul general rămân „neobservate”. Tocmai de aceea tot ceea ce ni se întâmplă e „magic”!
Opinie publicată în ziarul BURSA.