Dacă viaţa mă plasează de cele mai multe ori în contexte plăcute, eu am grijă să fac pe dos. Să stai în autobuz lângă o femeie, nici urâtă nici frumoasă, nici tânără dar nici foarte matură, care vorbeşte la telefon nu pare să reprezinte o alegere greşită. Doar că femeia vorbeşte şi nu pare deranjată că toată lumea din autobuz află cum viaţa ei sentimentală, socială, sexuală, a fost distrusă de un terchea-berchea de bărbat. Cum nu aveam nimic de citit, ca toată lumea din jur m-am lăsat pradă poveştii. Inclusiv cei doi tineri din faţa mea, foarte îndrăgostiţi care se ţineau de mână de parcă le era frică să nu-i despară o viitură imaginară păreau să înţeleagă că pe lume mai sunt şi drame, nu doar dragoste. Şi doamna vorbea frumos, avea o voce plăcută, caldă, cu modulaţii de la nodurile repetate care i se puneau în gât, de fier să fi fost şi nu puteai să nu te emoţionezi. Vineri urma să meargă la notar să semneze divorţul de omul care i-a tocat banii, tinereţea, speranţele şi care o neglija, dar pe care continua să-l iubească, atât pentru ea cât şi pentru fetiţa lor, pe care el uita să o hrănească, deşi de ani de zile e casnic, fiind mult prea preocupat de pariurile sportive. Brusc fata din faţa mea îi dă drumul la mână iubitului şi din felul în care şi-a întors capul într-o parte am înţeles că micuţul era puţin cam căzut în patima pariurilor. Poc! Doamna face victime. Începe să-mi placă. Prins în vârtejul destăinuirilor nu mai sunt foarte atent la ce se petrece, doar observ că proaspăt supăraţii au coborât la Orizont. Prins între un joc pe calculator şi un pariu online, domnul doamnei de lângă mine uitase complet că sexul îi mai foloseşte şi la altceva decât la procesul de micţiune, luni de zile, zile lungi şi apăsătoare, femeia neavând parte de nicun fel de atingere. La un moment dat devin atent la ce se petrece în jurul meu şi constat că în a doua jumătate a autobuzului mă aflam eu şi cam o duzină de doamne, prinse total de poveste. Cu simţurile atrofiate nu am realizat pericolul. Când însă doamna a început să descrie neglijenţa soţului, „care nici măcar nu se mai bărbiereşte” şi a confirmat interlocutoarei de la celălalt capăt al firului invizibil de telefon că „l-am scos din casă, merge cu mine la şcoală la fata”, am văzut cum priviri metalice din ochi de toate culorile îmi făceau autopsia. Eram un şoricel în cursă. Dacă doamnele credeau că sunt soţul doamnei, mă puteam aştepta la câteva palme date din solidaritate feminină, dacă nu credeau asta, dar vedeau în mine modelul bărbatului nenorocit, ruinător de vise şi speranţe, marele mâncău al tinereţilor lor, mă puteam pregăti liniştit pentru un linşaj public, cu tot dichisul. Povestea părea că se apropie de punctul de maximă tensiune, domnul devenise şi un mare cuceritor online, iar eu trebuia neapărat să cobor, aşa că m-am ridicat foarte uşor de pe scaun, cu ochii pironiţi pe uşă. Când am văzut că şi doamna de langă mine se ridică şi brusc alte 4 femei au sărit în picioare mi-am zis, împăcat cu situaţia, că nimeni nu a murit din câteva plame. Din fericire doamnele au continuat să mă judece doar în gând, precipitarea lor fiind cauzată doar de faptul că autobuzul 668 ajunsese la capăt de linie. Au plecat fiecare pe propriul drum, dar am convingerea că soţii, prietenii, iubiţii nu au avut un 10 martie foarte comod.
