Lampionul chinezesc este o adevărată vedetă pe Litoralul autohton. Pătruns timid pe piaţă, la o nuntă, un botez, lampionul are o acţiune extrem de periculoasă pentru familiile româneşti. Din nefericire pe ambalaj nu există niciun avertisment în acest sens, iar taţii şi mamele de bună credinţă cad în perversa capcană a lampioanelor cerute insistent de copii. Achiziţionarea este uşoară, din toate punctele de vedere, inclusiv a preţului, dar imediat după aceasta urmează marele pericol, nu fizic, ci moral. Spectacolul lansării unui lampion merită toţi banii, dacă nu e o familie cu unu, doi, trei copii, atunci e un cuplu de îndrăgostiţi, ritualul fiind unul aproape standard cu telefonul pregătit să imortalizeze momentul. Când vezi lampioanele navigând pe cer treaba pare simplă, aşa că abordezi operaţiunea cu mare încredere. Din nefericire, undeva spre 40% dintre lansatori eşuează lamentabil, cu lampionul în flăcări sau prăbuşit pe o rână pe nisip. Însoţitorii celui care eşuează nu observă însă că şi alţii dau greş, ei văd doar reuşitele altora. Vă închipuiţi cam ce gândeşte un copil despre tatăl lui, „Toată lumea reuşeşte numai eu m-am pricopsit cu nepriceputul asta. De aia suntem aşa săraci, nici măcar o problemă atât de simplă nu e în stare să o rezolve”, o soţie: „Iar ne-a dezamăgit, dar la ce să mă aştept, asta e, a funcţionat în primele luni, după care…el nu ridică o chestie mult mai mică, ce să mai zic de ditamai lampionul”, sau o prietenă: „Vai, da ăsta e mai prost decât mi-au zis prietenele, uite că boul i-a dat foc, toată lumea poate, numai el nu. E clar, când revenim acasă îl las!”.
Recunosc, cu puţin noroc, un pic de ajutor, nişte amintiri de la orele de fizică, am lansat cu succes câteva lampioane, care mi-au permis să privesc trufaş în jur.
