Cantec vechi de luna nou
Nichita Stanescu
Iesise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu,
dar seara grea de stele si de lut
ardea pe strazi si nu l-am cunoscut.
In felinarele cu iz de scrum
ochi de pisica-mi licareau in drum
si pasul greu mi se-asternea natang
…si fluieram asa, ca sa nu plang
Dar tot credeam ca poate viermii moi
nu cresc in ochii mei pustii si goi,
nici in surasul meu nedaruit
si tot credeam ca poate n-am murit.
Iesise-n calea sufletului meu
aiurea, din trotuare, Dumnezeu
dar nu l-am cunoscut si, gol de gand,
trecui asa nainte, fluierand.
Frumoase versuri. Aparent atipice pentru (ploesteanul) Nichita.
frumosi struguri înlunoşaţi în dulceaţă mâhnită de nucşoare cruzi, dedes 🙂
astept sa iasa mustul din acei struguri. promit sa-l beau la lumina lunii, in memoria lui Nichita.