Recitind de curând „Bătrânul şi marea”, nuvela lui Ernest Hemingway, mi-am dat seama că Santiago, pescarul lipsit de noroc, dar care nu cedează niciodată, capabil să facă planuri optimiste chiar şi atunci când totul se prăbuşeşte în jurul lui, e chiar el, unchiul meu, alintat de nenumăraţii nepoţi în toate felurile, de la Peniţă până la Mesia sau Icuşorul.
Bătrânul s-a dus, obosit de atâtea necazuri, bucurii, neîmpliniri şi satisfacţii. Am rămas cu Marea dezamăgire că de acum înainte ori de câte ori voi pleca de la casa părintească nu mă va mai aştepta nimeni la poartă să-mi strângă mâna şi să îmi spună fix trei vorbe: „să ai grijă”.
În cea mai scurtă cronică de familie posibilă voi spune atât: au fost nouă şi azi, aici, nu mai este niciunul. În premieră, pentru cer şi pământ, familia lui Petre şi Gherghina, părinţi şi copii, s-a reunit în formulă completă.
