Aseară, la ceas de liniște și pace, blocul în care locuiesc, construit de comuniști, locuit de bătrâni staliniști și tineri care au ratat iremedial cei 7 ani de acasă, a fost colindat. Colindat în adevăratul sens al cuvântului de doi tineri seminariști, care cântau de vibrau ușile de tablă și geamurile cu tâmplărie de plastic. Cunoscut în familie drept un maniac al colindelor, m-am repezit să deschid ușa și să-i primesc din toată inima pe colindători. Au cântat câteva colinde vechi de m-am temut că o să plângă și grâul din ghiveci, după care le-am dat câțiva bănuți, nu mulți, că nu m-au prins în zi de salariu, și i-am invitat la un pahar de vin. Înainte să accepte invitația, unul dintre cei doi, mai îndrăzneț, m-a întrebat: ”Dar de unde sunteți de loc, că bucureșteni sigur nu sunteți? ” . De unde suntem? Cred că am mai spus, din locul unde iarba e verde și oamenii spun ”Bună ziua”.
