Omul sunt eu, boala nu este însă gripa care m-a vizitat recent (totuși trebuie menționat că e cea mai sănatoasă ”raceală” cu care m-am confruntat în ultimii 41 de ani) ci una mult mai grea și din câte se pare incurabilă. La începutul săptămânii, cu un ochi la gradele termometrului care îmi ziceau că sunt mai fierbinte decât în mod obișnuit, și celălalt la televizor m-am trezit cuprins de niște emoții ca în vremurile bune ale copilăriei. Pe scurt, pe TVR 2 se difuza emisiunea Replay unde era prezentat rezumatul unui meci FC Argeș – Dinamo, disputat în 1983. FC Argeș conducea cu 1-0, dinamoviștii atacau în valuri poarta lui Cristian, eu nu mai țineam minte rezultatul, așa că ultimele minute ale meciului m-au găsit în picioare, având emoții ca nu cumva să ”ne” egaleze ”câinii” pe final. Totul s-a terminat cu bine, Argeșul din amintirile mele a câștigat, iar eu mi-am dat seama că încă nu m-am vindecat de prima boală a copilăriei, chiar dacă între timp FC Argeș a murit puțin și mai joacă doar într-o ligă județeană acolo unde pasiunea încă valorează mai mult decât banii.