Pentru orice viitor bărbat drumul spre marea literatură trece prin gara ”Jules Verne”. Există și excepții, dar cunoscutul scriitor francez este cel mai eficient ”cârlig” cu care adolescenții sunt prinși în ”undița” literaturii. Dacă la 15 ani nu vibrezi la aventură și eroism, atunci sunt șanse mari să nu o faci niciodată și poți să ai o carieră strălucită în … era să spun contabilitate, dar cum sunt amator de hrană caldă o să ma abțin.
În urmă cu 110 ani omenirea se despărțea de una dintre cele mai iscoditoare și vizionare minți pe care le-a dat secolul XIX, un prieten al popoarelor oropsite, ilustru ”împletitor” al fibrelor de aventură, știință și anticipație. Pe căi ocolite, dar eficiente, ne-am intersectat 80 de ani mai târziu. Amator de mișcare nu înțelegeam cum un om întreg la minte poate să stea ore în șir pe un scaun sau fotoliu plimbându-și privirea pe șiruri nesfârșite de furnici strivite cu tâlc între foi de hârtie. Priveam la șirul de cărți cu cotoare albe brăzdate de dungi aurii din biblioteca tatălui meu, exact cum se uită un pui de găină la uliul care îi dă târcoale. Insistența tatălui îmi lăsa de înțeles că nu am cum să scap până nu îi fac hatârul să citesc măcar una dintre acele cărți. Speriat de perspectiva unor lungi ore de lectură căutam și găseam tot felul de scuze pentru a amâna întâlnirea cu Jules Verne. În final am primit o ofertă de nerefuzat, care viza exact latura mea sensibilă. Dacă lecturam una dintre cărți urma să primesc o balon de fotbal de 35 de lei, iar un al doilea volum parcurs mă făcea proprietarul unei mingi din piele de 250 de lei . Ce băiat din anii 80 putea să reziste unei astfel de oferte? Ușor speriat, am pescuit din bibliotecă ”Minunatul Orinocco”. Când e să ai noroc în viață, planetele se aliniază cuminți în spatele tău. Așa am pățit și eu în acea vară. Între două sălcii, pe malul Argeșului, cu undița din lemn de bambus alături, aventurile de pe fluviul Orinocco mă purtau pe ape necunoscute până atunci, marile oceane ale literaturii universale. La finalul lecturii a venit și balonul ”de 35” și o declarație ușor trufaș-șmecherească din partea mea, dar altoită în crengile sufletului. Am renunțat la mingea din piele susținând că pe următoarele cărți ale lui Jules Verne am să le citesc ”gratis”, doar pentru plăcerea lecturii. E adevărat, fusesem agățat în cârlig, dar în același timp eram sigur că gestul meu va fi apreciat așa cum trebuie. Așa se face că nici nu pusesem bine mâna pe ”Căpitan la cincisprezece ani” că răsplata, mirosind puternic a piele de porc, mă aștepta lângă teneșii munciți în exces de cele două picioare neobosite. După acest episod nimeni nu mi-a mai cerut să citesc, din contră, au existat câteva momente, în preajma unor examene importante, în care seniorul mi-a lăsat să înțeleg că este dispus să mă răsplătească dacă las literatura și mă concentrez puțin și pe matematică și fizică.
Dacă prin ogradă aveți un băiețel, fiu sau nepot, și vreți să-i faceți un cadou pe care să-l aibă toată viața, încercați să-i puneți în mână un volum de Jules Verne, după aceea va ști și singur ce are de făcut!
Text aparut în Ziarul Metropolis
